miercuri, aprilie 9, 2025
AcasăLocalCaptură impresionantă de droguri în timpul acțiunii BLOCADA

Captură impresionantă de droguri în timpul acțiunii BLOCADA

Polițiștii botoșăneni au identificat în trafic, pe strada Marchian, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din comuna Coțușca. Întrucât tânărul avea un comportament suspect, a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul indicând posibila prezență în organism a substanțelor psihoactive. Ulterior, tânărul a fost condus dus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Mai mult decât atât, în urma controlului efectuat în interiorul autoturismului, au fost identificate cinci pungi în care se afla o substanță vegetală, asemănătoare canabisului, în cantitate de 250 de grame. Ulterior, cercetările au fost preluate de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, față de tânăr fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și deținere ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept.

Arest preventiv pentru 30 de zile

În această seară, tânărul a fost prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Pe baza probelor prezentate de anchetatori, magistrații Tribunalului Botoșani au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în modalitatea cumpărării și a deținerii în scopul comercializării.

„Admite propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Botoșani. În baza art.202 alin.1 şi 3 Cod procedură penală, art.223 alin.2 Cod procedură penală, art.224 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului Atănăsoaie Marius-Costin, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în modalitatea cumpărării și a deținerii în scopul comercializării prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 31 decembrie 2023 și până la data de 29 ianuarie 2024, inclusiv”, se arată în decizia Tribunalului Botoșani. Măsura nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
-3.3 ° C
-2.8 °
-3.3 °
92 %
1.8kmh
17 %
mie
6 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °
D
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce s-a uitat doamna galeș la candidatul PSD de primar și deja l-a pus DNA sub control judiciar.

EDITORIAL

Urmărind în urmă cu ceva timp meciul de fotbal dintre San Marino și România, gândurile m-au dus, fără să vreau, spre Rusia. Dar nu...

EPIGRAMA ZILEI

S-a mai spart azi o blocadă Din calea destinului: Nașul e avid să vadă Puța ... finului!  -Dumitru Monacu

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...