marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocalPromisiuni false din partea Guvernului pentru angajații AJOFM

Promisiuni false din partea Guvernului pentru angajații AJOFM

Sindicaliștii din Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani și-au manifestat revolta față de Guvern și de promisiunile false din partea acestuia. Reprezentanții angajaților acuză guvernanții de indolență în privința negocierilor avute.

Joi, 28 decembrie, funcționarii și-au exprimat revolta într-un mesaj public. Aceștia spun că guvernanții au ignorat negocierile care au avut loc în urma valului de proteste.

„Este inacceptabil să constatăm că, în ciuda dialogului social esențial în situația actuală, reprezentanții guvernamentali, în special ministrul Muncii și Premierul României, au ignorat negocierea inițiată ca urmare a protestelor angajaților din instituțiile Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Promisiunile făcute de aceștia trebuie să fie respectate, iar o potențială neîndeplinire este o dovadă clară a lipsei de responsabilitate față de angajații din instituțiile Ministerului Muncii”, au transmis sindicaliștii AJOFM.

„Doar cuvinte goale”

Reprezentanții angajaților își doresc responsabilitate și asumare din partea Guvernului, aceștia cer să fie adoptat actul normativ așa cum a fost stabilit în cadrul negocierilor.

„Guvernul nu doar că a eșuat în a ține cont de nevoile și revendicările angajaților, dar a și disprețuit principiul fundamental al dialogului social. Este regretabil să vedem că promisiunile lor s-au dovedit a fi doar cuvinte goale, iar consecința directă a acestei lipse de acțiune responsabilă este indignarea masivă a angajaților și neîncrederea în actuala clasă politică. Cerem guvernului să adopte actul normativ așa cum s-a convenit în cadrul negocierilor, respectând astfel drepturile și interesele legitime ale angajaților”, au mai spus aceștia.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.7 ° C
2.7 °
1.7 °
88 %
1.3kmh
100 %
mar
2 °
mie
7 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...