Cunoscuții urși de la Rotunda vor ajunge și în județul Botoșani. Aceștia vor fi prezenți, joi, 28 decembrie, în municipiul Botoșani, dar și la Săveni.
Astfel, de la ora 12:00, „blănoșii” vor putea fi văzuți pe Pietonalul Unirii din Botoșani, iar, de la ora 14:00, aceștia le vor da întâlnire săvinenilor pe Pietonal.
„Acești blănoși aduc cu ei sute de ani de cultură tradițională din pitoreasca regiune Liteni-Rotunda, exprimându-și respectul pentru efortul depus de voluntari Asociației Arlechino Moldova în organizarea celei de-a doua ediții a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Cetatea lui Bucur,” desfășurat pe 16 decembrie 2023, în centrul Mun. București. Suntem nerăbdători să îi primim pe botoșăneni și săvineni pentru a ne bucura împreună de sosirea noului an alături de familii, prieteni, urșii blănoși și ursarii din Rotunda”, au transmis organizatorii evenimentului.