Sute de elevi din trei unităţi de învăţământ au luat contact cu noţiuni importante de prim ajutor chiar de la cei care se află în prima linie. Specialiştii SMURD au mers în mai multe unităţi de învăţământ din judeţ, cu ocazia Săptămânii Altfel, dar au şi fost vizitaţi la UPU.
Astfel, începând de luni, mai multe echipe din cadrul UPU-SMURD, coordonate de medicul primar de medicină de urgenţă Ramona Guraliuc au stat cu fiecare elev în parte la manechin pentru a-i învăţa practic pe aceştia măsurile de prim ajutor.
Salvatorii SMURD s-au deplasat mai întâi la Tocileni, unde au discutat cu elevii de clasele VI-VII de la Școala Gimnazială Patriarh Teoctist, în cadrul proiectului „Învățăm să salvăm vieți”. Ulterior, aceştia au mers la Bucecea, la Liceul Tehnologic. Acolo s-au întâlnit pe terenul de sport al unităţii şcolare cu zeci de elevi.
Potrivit cadrelor medicale, tinerii au fost foarte interesaţi de măsurile pe care le pot lua în situaţii critice. Elevii au dorit să îşi însuşească cât mai bine modalităţile în care pot fi de folos la nevoie.
„Singurul care poate ţine în viaţă un om inconştient, care nu respiră, este chiar cel de lângă el. Dacă vrem cu adevărat să salvăm pe cineva trebuie să o facem noi. Până vine SMURD, până vine Ambulanţa, noi suntem şansa acelui om la viaţă. Iar noi tocmai aici vrem să lucrăm cu aceşti tineri. Mă bucur că reuşim să atragem adolescenţii la aceste acţiuni şi manifestă interes. Elevii care au beneficiat de aceste informaţii vitale pot creşte rata de supravieţuire la infarct. Învaţă aceste lucruri pentru a se simţi oameni, pentru a se simţi eroi, pentru a le creşte încrederea în sine şi pentru a ne ajuta şi pe noi când vin în contact cu astfel de cazuri”, a precizat medicul primar Ramona Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD.
Specialiştii SMURD colindaţi la ei „acasă”
La mijlocul săptămânii, cadrele medicale au primit ei în vizită un grup de elevi. La iniţiativa profesoarei Geta Corduneanu, un grup de elevi de la colegiul AT Laurian au vizitat unitatea UPU-SMURD.
Medicii urgentişti le-au prezentat acestora aparatura din spital, dar şi ambulanţa de Terapie Intensivă Mobilă.
La finalul vizitei, cadrele medicale au fost colindate de elevi în unitatea UPU.