joi, aprilie 10, 2025
AcasăLocalScandal cu țipete și înjurături în incinta unei benzinării

Scandal cu țipete și înjurături în incinta unei benzinării

Joi, 21 decembrie, polițiștii locali au identificat cinci tineri între care izbucnise un scandal în incinta unei benzinării. Scandalagii au fost amendați cu aproape 5.000 de lei.

Astfel, în jurul orei 04:20, polițiștii au identificat și legitimat cinci tineri, cu vârsta între 21 și 29 de ani, care se își adresau înjurături și care deranjau liniștea și ordinea publică. Pentru aceste fapte, agenții au dispus sancționarea scandalagiilor cu 4.700 de lei.

„Polițiștii locali au observat că în incinta stații peco a izbucnit un conflict între mai mulți tineri, fiind auzite țipete și expresii vulgare, spre indignarea lucrătorilor, dar și a persoanelor aflate în zonă. Polițiștii locali au procedat la legitimarea celor 5 persoane, constatând că aceșția au vârste cuprinse între 21 și 29 de ani, motiv pentru care au dispus sancționarea cu amendă pentru provocarea și participarea efectivă la scandal, în locuri publice potrivit Legii nr. 61/1991 – pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cuantumul total al amenzilor fiind de 4.700 lei”, au transmis reprezentanții Poliției Locale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.8 ° C
3.8 °
3.6 °
80 %
2.9kmh
87 %
mie
4 °
J
3 °
vin
6 °
S
7 °
D
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce s-a uitat doamna galeș la candidatul PSD de primar și deja l-a pus DNA sub control judiciar.

EDITORIAL

Urmărind în urmă cu ceva timp meciul de fotbal dintre San Marino și România, gândurile m-au dus, fără să vreau, spre Rusia. Dar nu...

EPIGRAMA ZILEI

S-a mai spart azi o blocadă Din calea destinului: Nașul e avid să vadă Puța ... finului!  -Dumitru Monacu

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...