Pentru că se apropie sărbătorile de iarnă, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentară (DSVA) a făcut câteva recomandări cu privire la sacrificarea porcului în gospodărie și a preparării cărnii.
Consumul de carne de porc este mai mare în perioada sărbătorilor de iarnă, iar directorul DSVSA Botoșani, Teodor Harabagiu vin cu recomandări pentru cei care aleg să sacrifice animale în propria gospodărie.
„În perioada Crăciunului, în Botoșani, sunt sacrificați în jur de 10.000 de porci în gospodăriile populației. Se poate face sacrificarea porcului în gospodăria proprie dacă nu-l poate achiziționa, dar este necesar să dețină documente de mișcare a acestui porc dintr-o exploatație în alta, de la o gospodărie la cealaltă, se înregistrează într-o bază de date și în felul acesta putem urmări dacă acel porc a fost sacrificat, a fost bolnav”, a declarat Teodor Harabagiu.
„Examen pentru trichină și apoi să facă pomana porcului”
Conform celor spuse de director, o mostră din porcul proaspăt sacrificat trebui dusă la laborator pentru efectuarea examenului de trichină, abia dup ce analizele ies negative se poate face tradiționala pomană a porcului.
„După sacrificare bine ar fi să se facă și un examen tricoscopic, pentru a asigura o salubritate a produselor care reies și a sunt consumate. Cel mai bine ar fi să se facă un examen pentru trichină și apoi să facă pomana porcului. Noi facem examenul pentru trichină la sediul instituției, la cinci cabinete medicale oficiale zonale, respectiv două în Botoșani, Săveni, Dorohoi și Darabani, iar suplimentar avem un număr de 70 de cabinete din comune care au trichinoscop și pot efectua examenul pentru trichină”, a mai spus directorul.
Dacă examenul de laborator a confirmat existența afecțiunii, porcul trebuie incinerat în centrele specializate, iar crescătorul este despăgubit doar dacă a îndeplinit anumite condiții până în momentul tăierii animalului.
Porcul depistat cu această boală se distruge la unități specializate. De aceasta de ocupă primăria cu Consiliul Județean. Putem discuta de despăgubiri dacă porcul este înregistrat în baza de date ANSVSA, are crotali și se anunță medicul veterinar înainte de sacrificare pentru a evita să se sacrifice un porc cu pestă porcină Africană sau alte boli ce pot fi majore la specia porcină”.
Ce este trichineloza
Trichineloza este o infecție parazitara cu nematode (un tip de viermi) din genul Trichinella. Acești paraziți infestează numeroase animale, cum ar fi ursii, caii, vulpile, mistreții si porcii. Aceasta este transmisă la om prin consumul de carne infestata in stare cruda sau insuficient preparată termic. Uneori, infecția la om se asociază cu diferite complicații severe, în lipsa tratamentului.
În prima săptămână de la infestare pot apărea greața, crampele abdominale si diareea. La 1-2 săptămâni după infecție apar semnele si simptomele sistemice: edemul facial sau periorbital, mialgia, febra persistenta, cefaleea, hemoragiile si petesiile subconjuctivale. Durerea oculară și fotofobia preced adesea mialgia.
Simptomele invaziei muscularea pot mima polimiozita. Mușchii respiratori, masticatori și ai deglutiției pot fi dureroși. Dispneea severa poate surveni in infestăriile severe. Febra este, in general, remitenta, pana la 39 grade C sau mai mult, rămânând ridicata timp de mai multe zile, apoi scăzând gradat. Eozinofilia începe, de obicei, atunci când larvele noi invadează țesuturile, atinge maximul la 2-4 săptămâni de la infecție si scade gradat pe masură ce larvele se închistează.
În infestațiile severe, inflamația poate determina complicații cardiace (miocardita, insuficienta cardiaca, aritmii), neurologice (encefalita, meningita, tulburări vizuale sau auditive, convulsii) sau pulmonare (pneumonita, pleurezie). Decesul poate surveni din cauza miocarditei sau encefalitei.
Semnele si simptomele se intensifica gradat, iar majoritatea dispar prin a 3-a luna, când larvele au devenit închistate in celulele musculare si au fost eliminate de alte organe si țesuturi. Durerile musculare vagi si oboseala pot persista luni. Infestațiile recurente cu T. nativa pot provoca diaree cronica.