sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăLocalLUMEA PE DOS. La poliție adunate și-napoi la lume date

LUMEA PE DOS. La poliție adunate și-napoi la lume date

În fiecare zi, polițiștii înregistrează tot felul de evenimente sesizate de botoșăneni. Câteva dintre aceste cazuri sunt mediatizate de către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), împreună cu o serie de acțiuni derulate de structurile de poliție în localitățile județului.

La data de 16 decembrie 2023, în intervalul orar 12:00-20:00, sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani au acționat pe linia prevenirii și combaterii faptelor comise cu violență în segmental stradal, pe raza județului Botoșani.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 380 de persoane și au fost verificate peste 170 de autovehicule.

În urma activităților desfășurate au fost constatate 7 infracțiuni și au fost aplicate 130 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 20.000 de lei, totodată fiind reținute 8 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare și confiscată cantitatea de 1,18 mc material lemnos.

 Deținere de droguri de risc și mare risc

 La data de 16 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Birou Rutier, au oprit pentru control pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism în care se aflau 5 tineri.

În urma verificărilor efectuate și a controlului corporal, asupra unuia dintre ocupanți, au fost găsite trei foițe din staniol ce conțin o substanță vegetală de culoare brun sub formă de muguri, care au fost ridicate de polițiști pentru continuarea cercetărilor. În cauza a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept.

La aceeași dată, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Birou Rutier, au oprit pentru control pe Bulevardul Mihai Eminescu, un autoturism în care se aflau 5 tineri.

În urma verificărilor efectuate și a controlului corporal, asupra unuia dintre ocupanți, a fost găsită o foiță din staniol ce conține o substanță vegetală de culoare brun sub formă de muguri, în timp ce, asupra altuia, a fost găsit, în lenjeria intimă, un pliculeț autosigilant din material plastic, transparent, ce conține o substanță pulverulentă de culoare albă, toate fiind ridicate de polițiști.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „deținerea de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept” și „deținerea de droguri de mare risc, pentru consum propriu, fără drept”.

La volan sub influența alcoolului

La data de 16 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției orașului Darabani – Compartimentul rutier, au depistat în flagrant, un bărbat de 64 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN24C, din localitatea Miorcani, comuna Rădăuți-Prut, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 Acțiune a polițiștilor în municipiul Botoșani

 La data de 17 decembrie 2023, în intervalul orar 11:00-22.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Rutier și Biroului Poliției Transporturi au acționat pe linia creșterii vizibilității elementului polițienesc, prevenirea infracțiunilor comise cu violență și depistarea conducătorilor auto care circulă sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 210 de persoane, au fost verificate peste 160 de autovehicule și au fost efectuate peste 90 de testări cu aparatul etilotest.

În urma activităților desfășurate au fost constatate 2 infracțiuni și au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 25.000 de lei, totodată fiind reținute 2 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.6 °
10.6 °
70 %
2.7kmh
98 %
S
11 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...