Repartizat, în ședința din 29 iunie 1869, de Societatea „Orientul”, împreună cu Miron Pompiliu și N. Droc-Barcianu”, pentru culegerea folclorului din Ardeal „și părțile lui” (Gh. Bogdan-Duică, Eminescu în Societatea „Orientul”, în: „Cosînzeana”, nr. 22, 30 noiembrie 1925, p. 307-308), Scipione Bădescu va culege și apoi va publica, începând cu 1869 și până în 1877, 35 de texte (364 de versuri) în presa vremii: în „Foaia societăţii pentru cultura poporului român din Bucovina” – 6 texte, în „Convorbiri literare” – 21, în „Trompeta Carpaţilor” – 5 și în „Globul” – 3.
Experiența folclorului îi va prilejui însă și prima experiență a arestului. „Familia” relata în unul din numerele sale din noiembrie 1869:
„Junele poet I. Bădescu, trimis de societatea literară «Orientul» pentru a culege poesii poporale în România de dincoace de Carpați, fu prins în 3 nov. în satul Barbesci în Marmația suspicinându-l că e agent al României; de acolo fu transportat la Sighet și închis în cazarma haiducilor. Mai târziu în arestul său îl cercetară până la piele, de n-are proclamațiuni la sine; dar n-aflară la el nimic. Apoi peste câteva zile îl duseră la Satu-mare pentru a fi înrolat în armată” (nr. 45 din 9-21 noiembrie 1869, p. 538-539).
În armată însă nu este înrolat, fiind eliberat de câțiva români cu influență.
Deși dicționarele consemnează studii la Pesta și București (a se vedea, de exemplu, Dim. R. Rosetti, „Dicționarul Contimporanilor”, București, Editura Lito-tipografiei „Populara”, 1897, p. 19), acestea par a fi doar încercări:
„A încercat (…) să studieze la Universitatea din Budapesta; probabil din motive politice, pleacă la București, iar de aici, la Iași, unde urmează și termină cursurile Facultății de Litere și Filosofie”, consemnează Dan Mănucă în „Dicționarul Literaturii Române de la origini pînă la 1900” (București, Editura Academiei, 1979, p. 85). Traseul său ulterior poate fi reconstituit după publicațiile de care și-a legat activitatea, la fel cum cel anterior se desprinde din datarea poeziilor: „Ioniță Bădescu fusese, ca și Eminescu, un vagabund poetic”, scrie Gh. Bogdan-Duică. Și iată traseul: „Cetiți numai datările poesiilor sale (1864-1867) și veți găsi 12 datate din Beiuș, 6 din Oradea, 4 din Cluj, câte 2 din Restolț și Pesta, câte 1 din Abrud, Alba-Iulia, Buda, Blaj, Brașov, Dealul-mare, Huedin, Lugoj, Lechința, Mediaș, Sibiu, Sângiorgiu” (Gh. Bogdan-Duică, Scipione I. Bădescu și geneza „Geniului pustiu”, în: Buletinul „Mihai Eminescu”, 1931, An. 2, Nr. 7, , p. 106).
Ca gazetar, îl aflăm la „Curierul din Iași” în 1871; în același an, întemeind propriul ziar – „Noul curier român”. În urma unui scandal (iar acestea nu au fost puține în viața lui Scipione Bădescu), în 1874, pleacă la Viena, dar îl regăsim, în scurt timp, la București, unde colaborează la „Pressa”, „Trompeta Carpaților” și la „Timpul”, alături de Caragiale, Eminescu și Slavici. După un revizorat în județele Neamț și Suceava (în 1881), apoi, în Botoșani și Dorohoi (1882-1884) și un scurt directorat la Școala Normală din Galați, se instalează definitiv, în 1886, Botoșani, în redacția „Curierului Român”.
De aici încolo, numele lui Scipione Bădescu va apărea tot mai frecvent în context cu numele lui Eminescu.
Una dintre întâlnirile celor doi o surprindea Păun Pincio:
„Într-o si frumoasă de primăvară, pe când pomii prind să înflorească, se răspândise în Botoșani vestea, că poetul Eminescu s-a întors de la Monastirea Neamțului și că e pe deplin sănătos.
Fiecare se grăbea să-l vadă. L-am văzut și eu pentru întăea oară într-un colț de stradă, strângând cu multă căldură mâna lui Scipione Bădescu” (M. Eminescu, Diverse (critici, vederile sale politice, Iași, Stabilimentul Grafic „Miron Costin”, p. 111).
(Va urma)
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”