Prea Sfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a fost prezent, duminică, în județul Botoșani. Înaltul prelat a oficiat Sfânta Liturghie în parohia „Izvorul Tămăduirii”din Coşula.
Ulterior, Prea Sfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va sfinţi centrul social construit în această comunitate. Centrul social cuprinde Biroul parohial, Capela mortuară și Oficiul Praznical.
Prea Sfințitul Nichifor Botoşăneanul va reveni la Botoșani miercuri, pentru a participa la concertul tradițional de colinde „Bucuria Nașterii Domnului”, care va avea loc între orele 17.00 și 19.00 la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul reședință de județ. Evenimentul religios va fi organizat de Protopopiatul Botoșani.