Sâmbătă, pe 9 decembrie, de ziua internațională anticorupție, va avea loc, la sala de lectură a Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu”, lansarea volumului „Manualul micului jurnalist”. Carte înglobează 12 ani de jurnalism pentru copii la Botoșani și 20 de ani de presă ai autoarei, Ioana Matfeev.
Încă din 2011, la Botoșani, a fost înființată redacția Buzz, formată din copii și adolescenți, în cadrul căreia se realizează, lunar, un ziar tipărit, o televiziune online, podcasturi etc. Redacția Buzz s-a format în urmă cu 12 ani, sub forma unui cerc de jurnalism, în cadrul programului estival „BiblioVacanța” al Bibliotecii „Mihai Eminescu”.
Evenimentul de lansare a cărții îi va avea ca invitați pe istoricul Gheorghe Median, redactorul șef al cotidianului „Monitorul de Botoșani”, Cătălin Moraru, și jurnalistul TVR și Rock FM, Doru Ionescu. Evenimentul va fi moderat de tânăra jurnalistă Roxana Aiacoboaei, fost reporter Buzz și se va concretiza într-o dezbatere despre jurnalism ca dezvoltare personală și pasiune.
Spre finalul manifestării, Ilona Dănilă, de asemenea fost reporter Buzz, va cânta la chitară colinde pentru publicul prezent. „Manualul micului jurnalist” este o carte care se adresează, în primul rând, copiilor și tinerilor, în ideea ca aceștia, studiind capitolele prezentate, cu o minimă îndrumare din partea unui adult, să-și poată dezvolta ei înșiși propriile platforme media.