Doi șoferi s-au ales cu traumatisme serioase după ce au fost implicați într-un accident rutier produs luni seară pe drumul Suceava – Botoșani.
Un șofer botoșănean, în vârstă de 32 de ani, aflat la volanul unui autoturism Dacia Sandero, cu care circula pe direcția dinspre Dumbrăveni spre Salcea, într-o curbă deosebit de periculoasă, semnalizată corespunzător, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat cu mașina pe contrasens. Acolo, pe sensul opus, Dacia a intrat coliziune frontală cu un VW Caddy, condus regulamentar de către un șofer în vârstă de 57 de ani, din Salcea, potrivit Monitorul de Suceava.
Pompierii militari și echipajele medicale ajunse la fața locului i-au preluat pe cei doi șoferi, ambii cu traumatisme, dar conștienți și cooperanți. Conform datelor transmise de Spitalul Județean Suceava, pacientul în vârstă de 57 de ani avea traumatism cranio-cerebral de nivel mediu, traumatism toracic cu contuzii pulmonare, fracturi costale, hemotorax și a rămas internat în Secția de Chirurgie ATI. Al doilea pacient, șoferul Daciei Sandero, avea traumatism cranio-cerebral minor, contuzie toraco-abdominală și fractură membru superior drept.
Deși cu leziuni serioase, cei doi șoferi erau stabili hemodinamic și respirator, astfel că au putut fi verificați cu etilotestul. În cazul ambilor șoferi a rezultat alcoolemie 0. Poliția a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.