La inaugurarea heliportului, organizată cu accente grotești de penibil, au participat oficialități locale și județene, reprezentanți ai ministerului apărării, șefi de la SMURD. Inaugurarea s-a făcut cu festivism de zile mari, discursuri de mare sărbătoare, cu sfințire, iar la final șefii care au participat și-au acordat medalii și plachete unul altuia.
Mai toată presa românească s-a distrat pe seama inaugurării unei platforme betonate, unii fiind chiar indignați de mesajul transmis locuitorilor orașului. Jurnalistul ieșean Gabriel Gachi, de la Reporter de Iași scrie:
„A venit doamna Federovici cu tot alaiul, cu preot, cu sfințire, cu oficialități, cu militari si onoruri de Protocol Zero, au dat o tenta heliportului de obiectiv de importanta cel puțin continentala, de parca ar fi fost un moment istoric al Botoșaniului. Șapte oficialități taie panglica, a fost, cred, investiția secolului. Sindrom de țară bananiera, așa ceva s-ar mai putea considera demn de inaugurat doar prin Sudanul de Sud, prin Malawi și alte economii în colaps din Africa. Acești oameni n-au discernământ. Ne creează o imagine de țară de lumea a treia.”
Ce este însă ridicol e că grandoarea manifestării e disproporționată nu doar comparativ cu obiectivul în sine, ci și cu povestea construirii heliportului, care este emblematică pentru funcționarea statului român. Sau mai degrabă nefuncționarea acestuia.
De la idee la inaugurare au trecut cinci ani
Ideea unui heliport a fost pusă pe tapet în 2018. Evident, președinta CJ, pesedista Doina Federovici, pe atunci senatoare, se laudă că de atunci a sprijinit ideea. Nici nu se putea altfel. Până la heliport, elicopterele pentru transport bolnavi aterizau la marginea orașului, pe un teren de sport al MAI sau la Pacea, iar pe timp de noapte bolnavii erau trimiși la aeroportul Salcea și preluați de acolo.
A apărut un proiect european care acorda finanțare europeană pentru heliporturi în șapte orașe din România și Republica Moldova. Unul dintre orașe e Botoșani. În 2019 a început proiectarea și studiul de fezabilitate, identificarea terenului. Construcția efectivă a început abia în vara lui 2022 și s-a încheiat în decembrie 2022, cu puțin timp înaintea expirării perioadei de finanțare, dacă nu era gata până la finele anului, se pierdea finanțarea și pentru celelalte orașe, deci am dat emoții cu heliportul nostru la o grămadă de lume. Cel din Botoșani a costat 1,5 milioane lei.
Din 2022, heliportul a fost nefolosit până la inaugurarea de la finele lui octombrie 2023, a aterizat doar un singur elicopter acolo, la o zi după ce „Monitorul” scrisese că avem heliport nefolosit. Piloții au menționat că este nesigur și preferă să aterizeze pe câmp.
Ce e heliportul din Botoșani
Este, în fond, o platformă betonată, cum are orice gospodar în curte. Evident, caracteristicile sunt altele, dar în mare asta înseamnă un heliport la sol, o platformă betonată și un drum de acces.
Heliportul din Botoșani situat pe strada Uzinei nr. 3 (lângă sediul ISU) are 15×15 metri, balizaj și semnalizare aferentă pentru aterizarea pe timp de noapte și un drum de acces spre platforma respectivă. Poate ateriza un singur elicopter, nefiind loc pentru două aparate de zbor. Deci nu e o mare minune a ingineriei, nici o realizare extraordinară, doar o platformă betonată și vopsită cu diverse simboluri, balize, lumini de noapte, drum de acces. În orice țară normală doar se anunța darea în folosință, la Botoșani s-a făcut o serbare.
Cum s-a reușit „performanța”
La inaugurare, inspectorul general de flotila aeriană Cătălin Paul Dache a declarat că terenul pentru heliport trebuia să fie al MAI, așa era regula. O cerință absurdă, existentă numai la noi, unde totul trebuie să aparțină armatei, iar dacă nu se poate, măcar băieții de la servicii secrete trebuie să aibă acces peste tot.
A fost identificat terenul, s-a votat în consiliul local (pe vremea primarului Flutur) autorizarea demolării unei clădiri, s-a început proiectarea, apoi totul s-a oprit. De ce? Pentru că terenul era cu trei metri mai scurt decât necesarul.
A urmat o lungă perioadă de negociere cu ministerul transporturilor, pentru ca CFR
Infrastructură să cedeze o bucățică de teren. Deci, de fapt, nu era neapărat nevoie de teren de la MAI, se putea de oriunde.
După ce s-a rezolvat, s-a constatat că terenul este lângă case, clădiri locuite, în apropiere e un supermarket, o mănăstire la câteva sute de metri. Iar elicopterele când aterizează și decolează fac zgomot, ziua și noaptea. A fost chiar o petiție a celor din zonă care se întrebau (legitim) de ce se face așa ceva în mijlocul orașului. Iar a urmat o perioadă de tergiversări, apoi s-au reluat lucrările, cu promisiunea că se vor monta panouri fonoabsorbante.
Nici drum de acces rezonabil nu prea era, până la urmă președinta CJ a intervenit la primarul Cosmin Andrei, care a rezolvat problema ridicată de șefa lui pe linie de partid.
Construcția în sine a durat câteva luni, mare lucru nu era de făcut.
Dar, în 2022, când a fost gata, piloții de elicoptere au refuzat să aterizeze acolo, considerând că este periculos. Ei spuneau că spațiul de manevră este foarte mic, iar panourile fonoabsorbante ajung foarte aproape de palele elicei și, din cauza curenților creați, există riscul ca acestea să se desprindă. Așa că au continuat să aterizeze pe câmp, în timp ce heliportul rămânea nefolosit, de bun ce era, dar cu promisiunea că deficiențele vor fi înlăturate. Iar la inaugurare chiar a aterizat un elicopter acolo, pentru a demonstra că totul e în regulă.
Mai există problema traficului. Până la marginea orașului, unde ateriza de obicei elicopterul, se ajunge imediat de la Spitalul Județean. Noua locație presupune traversarea unor zone foarte circulate, cu trafic intens, așa că timpii de transport pentru bolnavi se măresc, uneori semnificativ. Dar asta nu a contat, important e că terenul aparține de MAI.
Să nu uităm de birocrație
După ce s-a terminat lucrarea, o echipă de la Inspectoratul General de Aviație (IGAv) din cadrul MAI a făcut recepția, care s-a dus spre „evaluare, autorizare și certificare”, către Autoritatea Aeronautică Civilă.
Dacă construcția în sine a durat de la semnarea începerii lucrărilor, pe 1 august 2022, până în decembrie 2022, organizarea licitației, evaluarea, recepția au durat maximul permis de lege, adică vreo 240 de zile, ba chiar un pic mai mult.
De ce? Pentru că statul român, prin instituțiile sale, face tot posibilul să frâneze și să disipe răspunderea. Proiectul e implementat de DSU, prin IGAv, terenul aparține MAI, o parte din teren a fost luată cu greu de la Ministerul Transporturilor, primăria a trebuit să amenajeze o cale de acces rezonabilă. Iar Consiliul Județean? Consiliul Județean a fost „alături de echipa de proiectare și a detensionat problemele”, după cum spune președinta Federovici. Dar asta nu a oprit-o să se erijeze în vioara întâi la inaugurare.
În această situație complicată, cine e responsabil pentru sincopele din acest proiect? Ați ghicit, nimeni.
Deci construirea unei platforme betonate vopsite și dotată cu radiobalize și panouri pentru zgomot a durat cinci ani, timp în care a fost greșită de două ori, deranjează locuitorii din zonă și e în oraș, în mijlocul traficului.
Tot prin 2018, când noi ne gândeam că ne trebuie heliport, norvegienii se gândeau că le-ar trebui o autostradă care să traverseze Norvegia mai rapid, că dura 21 de ore până traversau toate fiordurile. Așa că au proiectat o autostradă cu poduri, tuneluri (incluzând unul la 392 de metri adâncime și lung de 27 de kilometri), apoi au inclus și un tunel plutitor la 30 de metri adâncime sub apă. Anul trecut anunțau că e funcțională, la tunelurile plutitoare mai au ceva de lucru.
Adică am terminat heliportul cam odată cu autostrada norvegienilor. Ba chiar l-am și inaugurat și sfințit.
Cătălin MORARU
