Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani organizează o campanie de conștientizare și informare a tinerilor din sistemul de protecție specială. Acestora li se vor prezenta drepturile pe care le au după majorat.
Evenimentul va avea loc vineri, pe data de 22 septembrie, de la ora 11:00, în Sala ,,Nicolae Iorga” a Instituției Prefectului. La această întâlnire sunt așteptați să participe toți tinerii de peste 17 ani, beneficiari ai sistemului de protecție specială, în vederea informării acestora cu privire la drepturile de care pot beneficia în baza legislației privind protecția și promovarea drepturilor copilului și obligațiile ce le revin în acest sens.
Campania inițiată de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse se desfășoară, luna acesta, în mai multe județe din țară și are ca principal scop ,,o mai bună informare a grupului țintă cu privire la drepturile și măsurile de sprijin de care pot beneficia din partea statutului în cazul în care decid începerea unei vieți pe cont propriu, odată cu împlinirea vârstei majoratului, dar și consecințele și responsabilitățile pe care aceștia și le asumă, în mod implicit, odată cu asumarea acestei decizii”, au transmis organizatorii.
Mesajele campaniei
Tinerii din sistemul de protecție specială beneficiază de o serie de măsuri de sprijin, de natură financiară, din partea statului, până la împlinirea vârstei de 26 de ani. La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, dacă îşi continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învăţământ de zi, protecția specială se acordă, în condițiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani.
Tânărul care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi a beneficiat de o măsură de protecţie specială, dar care nu îşi continuă studiile şi nu are posibilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiază, la cerere, pe o perioadă de până la 2 ani, de protecţie specială, în scopul facilitării integrării sale sociale.
La încetarea măsurii de protecţie specială, tinerii aflați în situaţiile prevăzute îşi pot da acordul cu privire la monitorizarea situației lor după încetarea măsurii de protecţie specială şi după informarea lor obligatorie de către managerul de caz cu privire la acest drept. În ultimul an în care tinerii se află în sistemul de protecţie specială, direcţia generală de asistenţă socială şi protecția copilului are obligaţia de a-i sprijini în căutarea unui loc de muncă şi a unui loc de cazare.
Tinerii sunt monitorizați timp 2 ani de la încetarea măsurii de protecție specială
Serviciul public de asistenţă socială de la domiciliul tânărului sau, după caz, din localitatea în care acesta declară că va locui, are obligaţia de a urmări semestrial evoluţia acestuia pentru o perioadă de 2 ani
Tinerii au dreptul, la ieșirea din sistemul de protecţie specială, la o indemnizaţie care se acordă o singură dată, al cărei cuantum reprezintă de trei ori valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit potrivit legii. Tinerii care au beneficiat de o măsură de protecţie specială pot opta pentru continuarea măsurii de protecţie specială sau pentru primirea unei indemnizații lunare în valoare de 4,8 ISR (2870.40 lei lunar) până la vârsta de 26 de ani, dacă fac dovada că urmează o formă de învăţământ la zi sau au un loc de muncă.
Aceste drepturi au scopul de a-i sprijini în vederea asumării unei vieți independente și a unei mai bune integrări a acestora în comunitate. Odată aleasă această opțiune, tinerii trebuie să fie conștienți cu privire la responsabilitățile pe care și le asumă, revenirea în sistemul de protecție specială nemaifiind posibilă.
Luarea deciziei privind părăsirea sistemului de protecție specială nu poate fi luată decât în condițiile unei informări detaliate și atente a tinerilor cu privire la oportunități dar și responsabilități și numai după existența unor garanții privind deplina înțelegere de către aceștia a întregului context.
Drepturile mamelor minore din sistemul de protecție specială
Mamele minore sunt de asemenea un grup vulnerabil pentru care este au fost deja adoptate o serie de măsuri de sprijin concrete, cu precădere în domeniul educației. Informarea acestora cu privire la existența acestor drepturi este fundamentală pentru reușita scopului în care acestea au fost stabilite.
Noua legislație aprobată și recent intrată în vigoare le conferă mamelor minore o serie de drepturi de natură financiară menite să stimuleze reinserția acestora în procesul instructiv- educativ și sprijinirea lor în asigurarea unei îngrijiri de calitate a copiilor (700 lei pe durata desfășurării activităților didactice potrivit legii educației, tichete sociale pentru nou născuți în valoare de 2000 lei/nou născut, pentru asigurarea de produse de îngrijire a nou născutului).