La numai patru luni după ce a preluat cu acte în regulă conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, comisarul șef Toader Buliga s-a pensionat. Informația a fost confirmată de Biroul de presă al IPJ Botoșani.
„Da. Este adevărat. Începând cu data de 1 iulie 2023, domnul comisar șef de poliție Aniței Ioan, îndeplinește atribuțiile funcției de șef al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani”, a precizat pentru „Monitorul de Botoșani” Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.
Comisarul șef de poliție Toader Buliga a fost numit la comanda IPJ Botoșani, mai întâi cu împuternicire, pe 18 noiembrie 2022. Ulterior, el s-a înscris la concursul organizat de Inspectoratul General al Poliției Române pentru ocuparea acestui post și a reușit să obțină nota 7,63 cu care a fost declarat admis. Deși concursul a avut loc în decembrie 2022, numirea oficială pe post a avut loc abia pe 3 martie a.c.
Carieră în Poliție
Sucevean de origine, Toader Buliga s-a angajat în structurile Ministerului Afacerilor Interne în septembrie 1995, ca subofițer operativ în cadrul Brigăzii 84 a Poliției de Frontieră Rădăuți. Ulterior, el a absolvit Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” București – Facultatea de Drept – profil Pașapoarte și Poliție de Frontieră și a trecut pe o funcție de ofițer în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră – Resurse Umane.
Doi ani, în perioada 2005 – 2007 a activat în cadrul Direcției Generale Anticorupție, iar în 2009 s-a transferat în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava, ocupând funcția de șef al Serviciului Resurse Umane. Timp de un an și jumătate, noiembrie 2017 – mai 2018, a fost adjunct al șefului IPJ Suceava.
Peste 26 de ani de activitate
Ulterior, el a devenit șef Serviciul Inspecții în cadrul Corpului de Control al Ministrului Afacerilor Interne și apoi șef al Serviciului Control Intern Managerial și Coordonare structuri control din cadrul MAI pentru ca în august 2020 să devină împuternicit director general adjunct al Direcției Generale Management Resurse Umane al MAI.
Din martie 2021 și până a ajuns la Botoșani el a deținut funcția de împuternicit inspector șef al IPJ Bacău. De altfel, încă de când a fost numit la Botoșani, mai toți cei din sistem au precizat că se pregătea de pensie, el având deja peste 26 de ani de vechime în structurile MAI.
Renunțarea la funcție survine chiar în momentul în care noua coaliție guvernamentală a anunțat că intenționează să modifice sistemul de pensionare al polițiștilor. Astfel, pentru a nu pierde privilegiile obținute și să treacă în rezervă cu o pensie mai mică, acesta a preferat să pună uniforma în cui.