Mâine, în mai multe biserici din județ, vor avea loc slujbe religioase pentru a marca a patra duminică după Rusalii, respectiv vindecarea slugii sutașului.
Astfel, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bădiuţi, comuna Ştefăneşti, din Protopopiatul Botoşani, va fi sfinţită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan care va săvârşi aici Sfânta Liturghie, în cadrul căreia teologul Bogdan Ionuţ Rubei va fi hirotonit diacon pe seama Parohiei „Sfinţii Voievozi” din Scorujeni, Protopopiatul Botoşani.
Tot duminică, Biserica „Sfântul Dimitrie” din Gârbeni, Protopopiatul Darabani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 4 – Sfântul Ioan Botezătorul, în cadrul căreia preotul Lucian Iacob va susţine o conferinţă cu tema Provocări contemporane în pastoratia vârstnicilor.
De asemenea, Parohia Dacia, Protopopiatul Botoşani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Apostol Toma” Nicşeni, în cadrul căreia preotul Emilian Duceag va susţine o conferinţă cu tema „Cinstirea sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci”.