vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocal BTJudețul Botoșani este mai bogat cu două noi titluri de Tezaur Uman...

Județul Botoșani este mai bogat cu două noi titluri de Tezaur Uman Viu

Vineri, 30 iunie, cultura tradițională botoșăneană a fost recunoscută la nivel național de către Ministrul Culturii. Astfel, județul a devenit mai bogat cu două noi titluri de Tezaur Uman Viu.

Programul de acordare a titlurilor onorifice a vizat identificarea și recunoaşterea la nivel național a celor care sunt creatori și păstrători ai valorilor tradiționale. Astfel, județul Botoșani se mândrește cu doi meșteri populari de excepție. Este vorba de Ileana Țîrliman din Ibănești, care activează în domeniul prelucrării fibrelor și firelor textile de in, cânepă, bumbac, lână. A doua persoană care a primit titlul onorific este Constantin Ciubotărița din Joldești. Acesta lucrează cu drag la prelucrarea pieilor și blănurilor, se ocupă de argăsit, cojocărit, curelărit.

Cu ocazia câștigării titlurilor onorifice, Iustina Irimia Cenușă, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Botoșani, a transmis felicitări pentru cei doi meșteri, dar și pentru echipa Centrului de Creație din Botoșani care a contribuit la această realizare.

”Îi felicităm pe meșterii populari câștigători, ambasadori ai culturii tradiționale botoșănene.  Bineînțeles că o felicităm din nou pe tânăra și neobosita noastră colegă, Daliana Bejan, referent al Compartimentului Artă Populară Artizanală și Meșteșuguri Tradiționale din cadrul CJCPCT Botoșani, care a depus trei dosare anul acesta, din care două au fost câștigătoare!”

,,Aceste titluri sunt în măsură să facă o reverență în fața muncii de o viață”

Cei doi meșteri fac, prin talentul și efortul lor, dovada caracterului excepțional al performării, fiind capabili să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma și cu mijloacele tradiționale nealterate, contribuind, astfel, la asigurarea viabilității acestuia în cadrul comunităților.

Iustina a mai adăugat că ,,acestea sunt motivele care mă fac să continui lupta! Atât de mult mă bucur pentru ei, pentru noi, echipa de la centru… Deși sunt titluri onorifice, aceste titluri sunt în măsură să facă o reverență în fața muncii de o viață a acestor oameni speciali, pe cale de dispariție”.

Prin programul coordonat de Ministerul Culturii, 12 persoane din toată țara au primit titlul onorific de TEZAUR UMAN VIU. Acestea fiind declarate purtătoare, creatoare și păstrătoare de patrimoniu cultural imaterial. Lista completă poate fi consultată pe http://www.cultura.ro/rezultat-final-programul-tezaure-umane-vii-editia-xi-2023.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
71 %
1.8kmh
100 %
vin
4 °
S
8 °
D
15 °
lun
17 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...