Consumul de alcool în rândul tinerilor continuă să fie o problemă și în zilele noastre. Ba mai mult, mulți ajung la urgențe din această cauză. Lunar ajung la spital copii de la starea de ebrietate, stadiu euforic, până la stadiul de comă.
“Ne confruntăm în compartimentul de primiri urgențe cu excesul de consum de alcool, respectiv copii care vin începând de la starea de ebrietate, stadiu euforic, până la stadiul de comă. Din fericire ca sa spun așa, în ultima perioadă, acest consum s-a diminuat. Adică luăm în calcul persoane care ajung în unitatea noastră de urgențe, pentru că sunt și cei care beau acasă și nu i aduce nimeni, bea și mama, bea și tata, și atunci li se pare o stare normală”, a declarat Cătălin Mihailuc, medic în cadrul compartimentului de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani.
„Luăm în calcul și nivelul intelectual al părinților. La un moment dar toate lucrurile se leagă”
Medicul a mai precizat că, totuși, acest lucru nu reprezintă un fenomen în județ.
“Alcool, tutun, iar acum și etnobotanice. Pe vremea când făceam eu liceul fumai o Țigară normală, acum, din păcate, dacă mai asociezi cu consumul de etnobotanice deja lucrurile încep să se complice. Repet, până la data la care vorbim nu pot să spun că este un fenomen alarmant sau la valori la care să spunem că toată ziua tratăm doar consecințele accesului de alcool.
Nu știu nici dacă provin din niște părinți consumatori cronici de etanol, probabil că e așa cum se spune: ce vezi în casă aia faci și tu la un moment dat. Mai sunt din aceștia care abandonează școala, fac 8-10 clase, muncesc cu ziua pe la țară. Și la țară ce le dă?! Le dă de mâncat, un pachet de țigări și o sticlă de vin. Am văzut situații din astea, când la 16-17 ani întrebam: la școală mai mergi?! Și spuneau că nu, nu avem posibilități. Luăm în calcul și nivelul intelectual al părinților. La un moment dar toate lucrurile se leagă”, a spus medicul.
„Problema este să nu se transforme din plăcerea de a bea un pahar de vin un viciu”
Acesta spune că nu pot fi știute cu exactitate motivele pentru care tinerii se apucă în general de alcool, însă, îi sfătuiește să aibă grijă să nu transforme din plăcerea de a bea un pahar de vin, un viciu.
„Nu știu neapărat dacă începi să bei din depresie, că nu-ți vezi nicio perspectivă, viitorul, posibil și asta, dar astea sunt lucruri de finețe. Concluzionând, repet, consumul de alcool la tineri a existat, există și cu siguranță o să existe și în continuare. Problema este să nu se transforme din plăcerea de a bea un pahar de vin un viciu, să nu devină consumator cronic”, a transmis medicul.
„Consumul de alcool este nociv pentru un creier aflat în dezvoltare”
Un semnal de alarmă trage și medicul primar de psihiatrie pediatrică Laura Jijie, coordonatorul Compartimentului de psihiatrie pediatrică. Aceasta spune că, din păcate, ține și de cultura românească problema alcoolului, foarte mulți părinți, în general din mediul rural, considerând că nu este o problemă dacă încă de mic copilul gustă alcool.
“Copiii aflați sub influența alcoolului, consum abuziv, intoxicație alcoolică acută, pe fondul căreia apare agitația psihomotorie și pot apărea și tulburări de comportament. Eu aș spune că alcool prin efectul nociv pe care-l are asupra creierului la minori, la adolescenți de până în 18 ani, ar trebui interzis cu desăvârșire.
Nu este Ok, dar probabil ține și de cultura românului, de a consuma o gură de bere sau tărie că să guste și copilul că-i este poftă. De obicei cam asta este mentalitatea. Consumul de alcool este nociv pentru un creier aflat în dezvoltarea lui ulterioară, a declarat medicul primar de psihiatrie pediatrică Laura Jijie.