Un bebeluş puţin mai mare decât pumnul unui bărbat a venit pe lume la Maternitatea Botoşani. Micuţul, la propriu şi figurat, a văzut pentru prima dată lumina zilei, miercuri, după o operaţie de cezariană.
Mama, o tânără, de 19 ani, originară din Iaşi, a fost supusă unei intervenţii de urgenţă după o complicaţie a sarcinii.
Cu sarcina de doar 28 de săptămâni, puţin peste limita de avort, tânăra a adus pe lume un băieţel de numai 690 de grame. Micuţul a fost imediat preluat de medicii neonatologi, intubat şi ventilat chiar din sala de naşteri. “Bebeluşul a avut scor Apgar doi la un minut şi patru la cinci minute. Era instabil pe aparatul de ventilaţie, necesitând ventilare cu presiune pozitivă cu mască şi balon. A fost direcţionat cu o ambulanţă cu medic la Maternitatea Suceava”, a spus medicul primar în neonatologie Carmen Zaboloteanu, şefa secţiei Neonatologie din cadrul Maternităţii.
Bebeluş transferat de urgenţă la Suceava
Aceasta este o unitate medicală de rang superior celei din Botoşani, şi poate gestiona astfel de cazuri din punct de vedere al aparaturii şi medicaţiei. O ambulanţă cu medic din cadrul SJA Botoșani l-a transportat pe acesta la Suceava, medicii neonatologi din judeţul vecin încercând să îl ajute să se dezvolte şi să supravieţuiască.
Cazul vine la doar o lună de la un alt bebeluş sub un kilogram. Atunci băieţelul a avut 790 de grame la naştere, tot după 28 de săptămâni de sarcină.
Anual, în maternitatea Spitalului Județean de Urgență Mavromati au loc 2.600-2.800 de nașteri. Dintre acestea aproximativ 10% sunt prematuri și 10-15% nou-născuți eutrofici, care necesită îngrijiri speciale în Terapie Intensivă.
Potrivit medicilor specialişti, anul 2023 nu a început prea bine din punct de vedere al naşterilor. În primele două luni ale acestui an s-a înregistrat un număr crescut de copii prematuri. Au fost chiar şi cazuri extreme, cu bebeluși de 390 grame, 500 grame, 680 grame şi acesta, de 790 grame.