Un bărbat implicat în scandalul de la ultimul etaj al Uvertura Mall a fost reținut după ce polițiștii au încheiat audierile.
După audieri, care s-au întins până spre miezul nopții, polițiștii au decis ca unul dintre cei implicați în scandal să fie reținut 24 de ore.
La data de 22 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 41 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta la data de 22 martie a.c., în timp ce se afla în incinta unui complex comercial, din municipiul Botoșani ar fi provocat scandal și ar fi agresat o persoană, de 37 de ani, tulburând ordinea și liniște publică și provocând indignarea cetățenilor prezenți.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Bătaie generală în mall
Un conflict grav s-a iscat între mai multe persoane din două grupuri, aflate la ultimul etaj al Mall-ului Uvertura. Unul dintre cei implicați a scos un cuțit și a atacat mai multe persoane, iar ulterior a reușit să fugă până la sosirea poliției.
Apelul la 112 a fost făcut de către angajații mall-ului, iar toți clienții din complexul comercial au ieşit în stradă de urgență, speriați de întregul scandal.
La fața locului au sosit mai multe echipaje de poliție inclusiv cei de la Serviciul de Acțiuni Speciale, dar și mai multe ambulanțe.
Din fericire, nu au existat victime, unul dintre cei implicați în scandal fiind ridicat imediat de polițiști și dus la sediul IPJ pentru a da declarații.