sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăLocal BTDocumentația pentru noul stadion este aproape gata

Documentația pentru noul stadion este aproape gata

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a anunţat că documentația pentru noul stadion este aproape finalizată. Proiectul urmează să fie depus la Compania Națională de Investiții (CNI).

„Documentația pentru stadion va fi depusă la CNI pentru a avea o nouă arenă sportivă în municipiul Botoșani. A fost făcut proiectul tehnic sub forma documentației de avizare la lucrări de intervenții. Verificatorul de proiect a întors această documentație pentru unele aspecte minore către proiectant. Iar în aproximativ o săptămână vom prelua documentația care ulterior va fi depusă la CNI. Documentația a fost finalizată, mai sunt plăți de făcut și acesta este motivul din care este prevăzută pe bugetul anului acesta”, a declarat primarul Cosmin Andrei.

În bugetul municipiului pentru anul 2022 a fost prinsă suma de 600.000 de lei pentru realizarea DALI, însă firma ieşeană care face proiectul s-a angajat că îl va realiza cu 270.000 de lei.

La stadion vor fi păstrate instalaţia de nocturnă şi gazonul cu instalaţia de încălzire. Pentru modernizarea stadionului, municipalitatea a perfectat un schimb de teren, care face posibilă extinderea spre Bulevardul Mihai Eminescu, acolo unde se va face a doua intrare, pe lângă cea din Calea Naţională. De asemenea, va fi realizată şi o parcare la Stadionul Municipal.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.4 ° C
4.6 °
2.2 °
96 %
1.9kmh
100 %
vin
3 °
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...