miercuri, aprilie 9, 2025
AcasăLocal BTAnchetă pentru agresiune sexuală declanşată în cazul fetei de la mall (video)

Anchetă pentru agresiune sexuală declanşată în cazul fetei de la mall (video)

Poliţiştii botoşăneni au declanşat o anchetă mai amplă în cazul minorei care ar fi încercat să se arunce de pe Mall. Copila le-a spus salvatorilor că ar fi fost abuzată de tatăl ei vitreg, iar mama o bătea şi o acuza că minte

Oamenii legii urmează să audieze fata, în prezenţa unui psiholog al DGASPC Botoşani. Acest lucru se va întâmpla, însă, în momentul în care medicii îşi vor da acceptul. “Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, cu privire la faptul că minora respectivă ar fi fost victima vreunei fapte penale, ne-am sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală. Urmează ca în funcţie de rezultatele cercetărilor să se dispună măsuri legale”, a precizat comisar-șef de poliție Anca Silion, din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității.

Întâmplarea a avut loc marţi, chiar la Uvertura Mall din municipiu. Tânăra a ieşit în parcarea aflată la ultimul etaj al clădirii şi s-a urcat pe balustrada din beton a clădirii. Aceasta a fost văzută de către o femeie care a alertat poliţista locală ce se ocupă de paza Serviciului de Evidență a Persoanei aflat la mall. Poliţista a mers imediat să verifice. Fata i-a spus poliţistei că a încercat să recurgă la acest gest cumplit din cauza chinurilor pe care le trăieşte în familie. „A zis că are niște probleme, mama ei nu o înțelege. Tatăl vitreg ar fi încercat să o violeze, iar mama nu o crede. Ea spune că are și niște sms-uri în telefonul ei personal, dar avea telefonul închis. I-am propus să mergem sus să încărcăm telefonul, dar nu a vrut”, a spus Maria Avătămăniței.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.7 ° C
2.7 °
1.7 °
88 %
1.3kmh
100 %
mar
2 °
mie
7 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...