spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTBătaie pe o stradă din Săveni. Agresorii au fost reținuți

Bătaie pe o stradă din Săveni. Agresorii au fost reținuți

Doi tineri din comuna Vlăsinești au ajuns în arestul poliției pentru 24 de ore, fiind principalii suspecți în cazul unei agresiuni care a avut loc în orașul Săveni. Acuzați de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, cei doi, în vârstă de 20 și 36 de ani riscă să fie trimiși în judecată, la finalizarea anchetei.

„Din cercetări a reieșit faptul că cei doi, în noaptea de 26 spre 27 decembrie, în timp ce se deplasau pe o stradă din orașul Săveni, s-au întâlnit cu doi tineri, de 18 și 19 ani și, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, i-ar fi agresat pe aceștia provocându-le leziuni care au necesitat îngrijiri medicale”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
11.8 ° C
13.8 °
11.1 °
83 %
5.7kmh
5 %
vin
22 °
S
20 °
D
22 °
lun
23 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...