Într-un judeţ din Nordul României, la graniţa cu Ucraina, departe de freamătul războiului, o mână de refugiaţi ucraineni încearcă să încropească o oază de linişte şi o fărâmă de normalitate. O casă, aparent banală, situată aproape de centrul oraşului, adăposteşte o şcoală pentru copii fugăriţi de bombe. Unitatea nu este, însă, pusă la dispoziţie de statul român sau de vreun ONG din ţară, ci de o fundaţie din Statele Unite, care de aproape două decenii organizează acţiuni caritabile în judeţ.
Potrivit datelor oficiale, la începutul lunii septembrie, atunci când a debutat anul şcolar, în unităţile de învăţământ din Botoşani erau înscrişi 30 de elevi ucraineni. 25 aveau statut de audienţi, iar cinci erau înscrişi la activităţi extraşcolare. După trei luni jumătate au mai rămas doar 10. Unii au plecat de tot din judeţ. Pentru alţii părinţii au preferat să renunţe la bătăile de cap pe care le presupune înscrierea copilului în învăţământul românesc, dar şi sistemul uneori extrem de ostil.
Părinţi puşi să demonstreze că fiul lor nu este surd
Deşi, la nivel declarativ, instituţiile statului oferă sprijin total pentru refugiaţii ucraineni, în realitate lucrurile nu stau chiar aşa. Mărturie stă chiar experienţa unei familii de ucraineni veniţi în ţară încă din martie, imediat după izbucnirea războiului.
Oamenii s-au stabilit la Botoșani cu cei doi copii, un băieţel de nouă ani şi o fetiţă de cinci ani. În toamnă, cei doi soţi au decis ca micuţii să urmeze cursurile unor unităţi de învăţământ din municipiu.
Astfel, băieţelul a fost înscris la o şcoală văzută ca fiind una dintre cele mai bune din oraş şi totul părea a fi în regulă. Cu o săptămână înainte de începerea cursurilor, însă, directoarea i-a anunţat pe părinţi că a avut loc o şedinţă în cadrul unităţii de învăţământ. Verdictul a fost că băiatul nu mai poate fi primit. Asta deoarece copilul pare a fi surd.
Părinţilor le-au fost cerute mai multe certificate medicale prin care să se ateste că băiatul este sănătos şi că aude. Asta, deşi ceilalţi copii din clasă nu au avut nevoie de astfel de certificate. De asemenea incluziunea şcolară spune că orice copil poate fi primit într-o clasă de învăţământ.
„Ne-am dat seama că chiar dacă am fi adus acele acte medicale ar fi găsit alte motive. Scopul nostru era să integrăm acel copil, nu să ducem o luptă de ambiţii. Nu era locul şi momentul”, a spus un apropiat.
Din dorinţa familiei şi a celor implicaţi, am decis să nu dezvăluim identitatea lor sau a unităţilor de învăţământ implicate.
Situaţie radical diferită la o altă şcoală
La scurt timp, apropiaţii familiei s-au implicat şi au primit acceptul unei alte şcoli.
„Am avut parte de tot sprijinul celor de la Inspectoratul Şcolar şi s-a reuşit în timp rapid să găsim o altă şcoală. Inspectoratul a acceptat imediat transferul. Este pur şi simplu şocant. Două şcoli din acelaşi oraş, copii şi părinţi din acelaşi oraş, dar mentalităţi total opuse. La a doua şcoală a fost primit absolut exemplar. Copiii l-au luat în braţe din prima zi, unii îi aduceau cadouri, unii dulciuri, alţii îl chemau acasă la ei. Am rămas chiar noi fără cuvinte, pentru că ne temeam de o nouă situaţie mai sensibilă”, a spus un apropiat al familiei de ucraineni.
Situaţia nu a fost una singulară
Din nefericire, situaţia nu a fost una singulară. Printr-o experienţă similară au trecut şi copiii unei alte familii de ucraineni. Aceştia erau cazaţi în casa unei fundaţii americane din municipiul Botoşani.
„Am vorbit la o şcoală, ne-a spus directorul că avem tot sprijinul lui şi copiii pot veni la acea şcoală. După trei zile, însă, am primit un telefon de la el şi mi-a spus că s-a schimbat nu ştiu ce lege, că nu au voie să îi primească. Nu auzisem de nici o lege, dar nici nu am insistat. Le-am spus părinţilor şi au decis să renunţe. După aia nici nu am mai încercat cu alţi copii”, a povestit Gelu Ivaş, administratorul „Casei Americanilor”, aşa cum mai este cunoscută în Botoșani casa deţinută şi sponsorizată de o fundaţie din Statele Unite.
Bariera lingvistică, o piedică în educaţia copiilor
Ucrainenii pot participa ca audienți în școlile cu predare în limba română. Asta înseamnă că ei pot asista la cursuri în școlile românești fără să fie notați și fără obligația de a fi prezenți zilnic. 
Cei care optează, însă, pentru această formă de învățământ trebuie să fi făcut deja cursuri de limbă română.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Județean, în judeţ există şi şcoli în care se poate învăţa în limba ucraineană. Toate implică, însă, un mare dezavantaj, anume distanţa. „Există în județ trei școli în care elevii cetățeni români de etnie ucraineană studiază, la cerere, limba maternă ucraineană în cadrul programului școlar. Aceste școli sunt Școala Gimnazială nr.1 Cândești, Școala Gimnazială „Maria Enescu Cosmovici” Mihăileni, Școala Gimnazială nr.3 Tudor Vladimirescu – Avrămeni”, a precizat profesorul Paul Bilocopetiuc, Inspector școlar – minoritatea ucraineană.
În şcolile normale, însă, situaţia este extrem de dificilă, asta pentru că orele sunt predate doar în limba română.
Spaţiu pus la dispoziţie de americani pentru organizarea unei şcoli
În acest context, în care copiilor ucraineni le era aproape imposibil să aibă o experienţă cât de cât apropiată de normalitate în ceea ce priveşte şcoala, a luat naştere o iniţiativă de suflet. Astfel o casă în care a funcţionat aproape 15 ani un centru pentru copiii abandonaţi a fost transformată într-un refugiu pentru familiile de ucraineni.
Cei care şi-au asumat această sarcină sunt un cuplu româno-american, implicat de aproape două decenii în acţiuni umanitare. Elizabeth este din Kansas, iar Alexandru din Botoșani. Cei doi ajută cu fonduri strânse din donaţii din Statele Unite şi prin voluntarii de la United Aid Foundation, ca activitatea casei din Botoșani să continue.
Casa a fost folosită ca refugiu încă de la începerea războiului din Ucraina. În toamnă, un grup de ucraineni le-au cerut americanilor acordul pentru a transforma imobilul în „şcoală”. Fără a sta pe gânduri cei doi au acceptat, iar toate cheltuielile sunt suportate de peste ocean. De asemenea ucrainenii primesc lunar şi două pachete cu alimente şi obiecte sanitare în mod gratuit.
Copii ajutaţi să înveţe
În prezent, în „Casa americanilor” aproximativ 15 copii din Ucraina urmează cursurile online şi se implică în activităţi extraşcolare, adică mai mulţi decât sunt în restul şcolilor din judeţ. În mansarda casei, adulţii ucraineni au amenajat o încăpere cât mai apropiată de o sală de clasă unde copiii participă la cursuri atât online, cât şi în format fizic. Aceştia sunt organizaţi în grupuri cu cei apropiaţi de vârstă şi învaţă împreună.
Daniel, unul dintre supraveghetorii devenit şi profesor la nevoie, are grijă ca cei mici să fie atenţi la ore.
„Avem clasele a V-a şi a VI-a la o masă, clasa a VII-a la o altă masă. La un alt birou avem clasa a III-a. Cel mai mic elev are şase ani şi cel mai mare 16. Cu toţii învaţă la un loc, dar separat, ca să spun aşa. Este un adult la fiecare masă, îi ajutăm la lecţii, dacă au cursuri online sau să îşi facă teme. Unii învaţă online, alţii fizic, alţii offline, din cauza crizei de electricitate de acasă, din Ucraina. Avem un profesor de matematică, informatică, engleză, avem o educatoare, avem un alt profesor pentru parte de teme. Copiii fac şcoală atât în format online, cât şi fizic, aici, cu cei de aici”, a spus Daniel.
„Toţi copiii sunt la pământ din punct de vedere emoţional”
Un alt aspect extrem de important este suportul psihologic pe care îl primesc copiii în şcoala improvizată la Botoşani. Astfel, în imobil a fost amenajat şi un cabinet unde micuţii stau de vorbă cu un psiholog, tot din Ucraina.
„Toţi copiii sunt la pământ din punct de vedere emoţional. Scopul meu aici este de a-i ajuta să viseze din nou, să spere, să facă faţă eşecurilor, disperării, temerilor şi depresiei”, spune Irina, de 64 de ani. Aceasta spune că îi ajută pe toţi ucrainenii care cer ajutor din punct de vedere al consilierii, dar „ţinta” ei principală sunt copiii.
„Sunt psiholog de peste 40 de ani şi încerc să ajut copiii aflaţi în situaţii dificile. Când sunt atât de nesiguri pe ei, când nu pot face faţă stresului adus de acest război, care le-a dat lumea peste cap. Ceea ce fac eu este ca un fel de prim ajutor de ordin psihologic”, mai spune femeia.
Spaţiu de recreere organizat pentru copii
O altă cameră din Casa Americanilor a fost transformată în spaţiu de recreere pentru copii, unde cei mici se pot juca.
„O sală am transformat-o într-un spaţiu de recreere pentru copii. După ce fac ore, sau chiar în pauze, vin aici şi fac un pic de mişcare. Se joacă, aleargă, râd, fac ce fac copii. Socializează între ei, ceea ce le lipsea foarte mult. Vin şi copiii altor ucraineni, care nu vin aici la şcoală”, a spus Daniel. Copii fac şi sport, iar unul dintre cele mai distractive momente este atunci când fac yoga împreună cu Daniel.
Micuţii ucraineni vin la „şcoală” de regulă dimineaţa la şapte şi pleacă la cinci după-amiaza, însă uneori stau şi mai târziu de atât. În acest timp aceştia primesc şi hrană, de cele mai multe luând aici micul dejun, prânzul şi chiar cina. Mâncarea este pregătită tot aici. Ca să se simtă mai aproape de casă, Svetlana, o asistentă medicală, în vârstă de 58 de ani, tot din Ucraina, şi-a asumat rolul de bucătăreasă.
„Le preparăm tot ce mâncau şi acasă. Cei de aici, care se ocup de casă, ne aprovizionează tot timpul cu tot ce avem nevoie, iar copiii primesc mâncare gătită cu dragoste. Le facem şi mâncăruri specifice, dar şi româneşti”, a spus bucătăreasa apreciată de toţi cei din casă pentru mâncarea extrem de gustoasă.
„Pentru copii este extrem de important să socializeze”
Copiii ucraineni nu vin, însă, la Casa Americanilor doar pentru a învăţa ci şi pentru a interacţiona cu alţi micuţi de vârsta lor. Sonja, în vârstă 37 de ani, este stabilită de mai multe luni în Botoşani alături de mama sa şi cei doi copii de 10 şi 8 ani. „Ei fac cursuri online. Stăm într-un apartament în oraş şi am putut să le organizez copiilor într-o cameră un spaţiu pentru şcoala online. Dar după cursuri venim aici şi copiii socializează. Pentru ei este extrem de important să socializeze, să se joace în limba lor”, a spus Sonja.
Aceasta spune că limba este marea barieră pe care o întâmpină atât copiii, cât şi adulţii. Femeia spune că micuţii ucraineni vor să fie prieteni cu copiii români, dar bariera de limbă este extrem de greu de trecut.
În încercarea de a-şi face micuţii merg şi la activităţi extraşcolare la Palatul Copiilor, acolo unde fac tot timpul perechi cu copii români, tocmai pentru a se crea o legătură mai puternică şi pentru a-i ajuta să interacţioneze mai uşor în limba română. „În fiecare vineri copiii merg la Palatul Copiilor şi, împreună cu copii din Botoșani se uită la filme, se joacă, vorbesc în engleză, încearcă astfel să înveţe şi româna”, a spus Julia, care are şi rolul de educatoare în cadrul şcolii.
Ucrainenii vor să se întoarcă acasă
Mica şcoală ucraineană din inima Botoşaniului ascunde în cele câteva camere o fărâmă din Ucraina măcinată de război. Deşi pe holuri răsună râsul copiilor, în ochii adulţilor se citeşte durerea distanţei de casă şi a gloanţelor care le ucid familiile rămase în urmă. Cu toţii speră, însă, la un mâine când se vor putea întoarce acasă, la un mâine când bubuiturile bombelor se vor opri, iar pacea le va cuprinde din nou ţara atât de îndurerată.
Material realizat cu sprijinul unei burse din cadrul proiectului „Consolidarea rezilienței democrațiilor vestice ca reacție la războiul din Ucraina și la consecințele acestuia la nivel european și mondial” derulat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate România și Moldova.
