Botoşănenii cu venituri reduse, care nu sunt racordaţi la reţeaua de canalizare, vor avea o şansă pentru a putea beneficia de acest serviciu. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat lansarea primei runde de înscriere pentru a atrage fonduri în cadrul programului „Prima Conectare la sistemul public de alimentare cu apă şi canalizare”. Proiectul este finanţat prin PNRR. Astfel, operatorii și primăriile pot depune cereri de finanțare la AFM, valoarea maximă eligibilă fiind de cel mult 1.900 euro/gospodărie și/sau branșată la sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare, fără TVA.
Alocarea financiară acordată prin PNRR pentru lucrările de branșare/racordare a gospodăriilor vulnerabile la sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare din cadrul Investiției I3 este de 168 milioane euro. Rata de finanțare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului fără TVA.
Înscrierile se fac în perioada 1 noiembrie, ora 10.00 – 15 decembrie, ora 23.59, în limita bugetului maxim eligibil prealocat.
Măsura pentru sprijinirea familiilor cu venituri reduse
Măsura vizează sprijinirea familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse (care au media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie) pentru plata cheltuielilor de branșare/racordare la
sistemul public de alimentare cu apă și/sau de canalizare.
Solicitanții care pot depune cereri de finanțare sunt Operatorii de servicii de utilități publice/operatorii regionali de servicii de utilități publice din sectorul de apă/apă uzată. Pe lângă celelalte criterii de eligibilitate aplicabile, aceștia sunt eligibili sub condiția încheierii de parteneriate (în calitate de Lideri), cu UAT sau cu ADI.
Cererile de finanțare se vor transmite la AFM prin aplicația informatică destinată
programului care va fi disponibilă pe site-ul instituției, www.afm.ro
Canalizare refuzată din cauza sărăciei
Măsura ar putea fi o gură de aer pentru botoşănenii care nu au bani să să racordeze la reţeaua de canalizare. Taxa de branşament este în general mică, de câteva zeci de lei, însă realizarea efectivă a branşamentului ajunge, pentru o distanţă de până la zece metri faţă de reţeaua publică, între 1.200 şi 2.000 de lei.
În judeţul Botoşani, conform recensământului din 2011, existau aproximativ 175.000 de gospodării, din care doar 64.000 aveau apă şi closet şi aproximativ 100.000 aveau WC-ul în fundul curţii. Alte 10.000 nu aveau niciun fel de WC.
România este în infringement din cauza faptului că nu s-a conformat prevederilor unei directive europene, al cărei termen de aplicare era 31 decembrie 2018, în sensul ca toţi locuitorii din aşezările mai mari de 2.000 de locuitori să aibă gospodăriile racordate la canalizare. Prin declanşarea infringementului, ţara este vizată de penalităţi zilnice de sute de mii de euro şi riscă şi returnarea fondurilor europene primite pentru construirea sistemelor de canalizare.
La încheierea capitolelor de negociere privind aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, cele două părţi au stabilit termenul până la care ar fi trebuit ca aglomerările de locuitori să fie racordate la sisteme de canalizare şi apă. Mai mult, prin intermediul programelor de pre-aderare şi Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), România a primit miliarde de euro în acest scop. Banii, în mare parte au fost accesaţi de comunităţile locale, care i-au pus în operă, dar în multe comune persoanele care s-au racordat la reţelele de apă şi canalizare pot fi numărate pe degete. Deşi lucrurile par simple în teorie, în practică totul arată diferit. Branşarea la canalizare a locuinţelor din mediul rural trebuie făcută pe cheltuiala fiecărui solicitant, iar costurile nu sunt deloc de neglijat.