Municipalitatea a finalizat documentația care va sta la baza demolării garajelor de lângă Colegiul Național “Mihai Eminescu”. Documentația vizând reconfigurarea și modernizarea acelui spațiu public urban a fost postată pe site-ul Primăriei Botoșani. Persoanele interesate de acest proiect au posibilitatea să transmită propuneri edililor până pe 20 septembrie.
În documentație se arată că, în urma solicitării Municipiului Botoșani se propune dezafectarea construcțiilor existente (garaje), amenajarea unor căi de circulație auto și pietonale, a unui spațiu de joacă pentru copii și a spațiilor verzi.
Terenul ocupat de garaje are o formă relativ neregulată, cu deschidere de 25 de metri la srada Octav Onicescu și 28,55 de metri la Aleea Prieteniei. Investiția propusă va realiza amenajarea unei zone dezorganizate care va căpăta o nouă valoare urbană atât din punct de vedere arhitectural, cât și al gradului de utilizare a zonei”, se arată în documentație.
Astfel, se propune ca pe acel teren, după dezafectarea garajelor, să fie amenjate 125 de locuri de parcare. Din cele 125 de locuri, două sunt rezervate mașinilor electrice și dotate cu stație de încărcare. Totodată, se propune păstrarea arborilor sănătoși și extragerea celor care pun în pericol siguranța bunurilor și a persoanelor.
Acel teren are 8220 de metri pătrați. Specialiștii care au întocmit documentația propun folosirea acelui teren după cum urmează: 1295 de metri pătrați (15,75%) pentru circulația pietonilor, 1835 de metri pătrați (22,32%) pentru circulația auto, 1540 de metri pătrați (18,73%) pentru parcări, 3925 de metri pătrați (40,1%) spații verzi, 255 de metri pătrați (3,10%) spațiu de joacă.
Proprietarii garajelor au primit notificări din partea primăriei.
Proiectul a fost anunțat anul trecut
Pe 25 martie 2021, Cosmin Andrei a declarat că vor fi demolate acele garaje din cauza aspectului inestetic al acelor construcţii din tablă, dar şi din nevoia de a asigura noi locuri de parcare. Acele garaje figurează în evidenţele primăriei drept locuri de parcare acoperite. Botoșănenii care dețin acele garaje au fost foarte nemulțumiți. La începutul lunii iulie 2021, reprezentaţii proprietarilor de garaje s-au prezentat la primărie, unde au discutat cu primarul Cosmin Andrei şi cu Iulius Gherase, şeful Serviciului Patrimoniu. Ei au ameninţat că se vor adresa instanţei şi că vor strânge semnături pentru demiterea primarului.
Proiectul anunţat de primar a fost salutat de foarte mulţi botoşăneni care susţin că este necesară demolarea garajelor, mai ales că multe dintre acestea sunt folosite drept magazii.
Cele mai multe garaje au fost construite după 1990
În munipiul reședință de județ, cele mai multe garaje au fost construite după 1990, când s-au încheiat contracte de concesiune pe 25 de ani, la preţuri modice, de la un lei până la 3,5 lei pe metru pătrat. După expirarea contractului iniţial, concesiunea a fost stabilită la preţul zonei, astfel că pentru un garaj se plăteşte, în medie, o concesiune de 700 de lei pe an.
În municipiul Botoșani se vorbește de mulți ani despre necesitatea eliberării domeniului public de garaje. Luarea unei decizii a fost amânată însă de edili, în principal din rațiuni electorale.