marți, ianuarie 28, 2025
AcasăLocal BTŞcolile de vară din Colegiul "A.T. Laurian", la final

Şcolile de vară din Colegiul „A.T. Laurian”, la final

În unele unități de învățământ botoșănene au fost organizate în vacanța de vară diferite activități ce au debordat de energie şi bună dispoziţie. La Colegiul Naţional „A.T. Laurian”, mai exact, au avut loc serii după serii ale şcolilor de vară, în care elevi, din familia laurienilor, dar şi din alte şcoli, au fost încântaţi să se alăture unor diverse proiecte pentru a petrece util timpul dedicat relaxării şi încărcării bateriilor.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Concursuri de şah, scrabble, domino şi go, organizate de catedra de educaţie fizică, cursuri de teatru şi film sub coordonarea profesorului Coca Dorica, fondatoarea trupei „Katharsis”, activităţi pentru îndrăgostiţii de limba franceză sau de engleza britanică, organizate de profesorii de limbi străine, cursuri de robotică pentru pasionaţii noului domeniu, un turneu de dezbateri, au fost toate la dispoziţia celor ce au vrut să facă şcoală şi în vacanţa mare.

„React in A.T.L.”

Finalul vacanţei de vară este şi linia de finish a ultimei Şcoli de Vară din Laurian, dedicată acum tehnologiilor și platformelor web. Aici, profesorul Daniela Cardaş a stat pe banca de rezerve şi a preferat să lase grupa de elevi pe mâna unui absolvent al Laurianului, actualmente şi absolvent al Facultății de Informatică Iași, promoția 2022. Gabriel Băcăuanu a fost trainerul Şcolii de Vară „React in A.T.L.”, desfăşurată în ultima săptămână de vacanţă. 17 elevi din clasele X-XII au învăţat cum se dezvoltă o platformă de streaming  de muzică, realizând una chiar ei. Gabi, intrat, deja, pe piaţa muncii, şi-a luat o săptămână de concediu pentru a susţine pro bono cursul desfăşurat în laboratorul SMART al colegiului.

„Vreau să le arăt ce înseamnă programarea web modernă. Dotările de aici le dau posibilitatea elevilor să înveţe mult mai multe decât am învăţat eu, când eram în liceu. Încerc să le explic că acest domeniu este o opţiune pe care să o ia în considerare pentru un viitor job, să le arăt că nu este ceva de speriat”, a declarat Gabriel, enumerând tehnologiile și platformele web utilizate, denumiri ce par de-a dreptul criptice neiniţiaţilor: CSS Flexbox, JavaScript, TypeScript, Next.js și Prismic.

Ne bucurăm că ne respectăm promisiunile”

Trainerul ia în calcul reluarea cursului în vara viitoare, o a doua ediţie anunţând o formulă îmbunătăţită la care Gabriel se gândeşte, deja.

„Îi felicit pe toţi cei care au desfăşurat aceste şcoli de vară în vacanţă, ne-am întâlnit cu toţi şi ne-am integrat şi noi, directorii, acolo unde ni s-a permis. Ne bucurăm că ne respectăm promisiunile de a organiza proiecte şi activităţi extracurriculare pentru ca elevii să poată cerceta domenii consacrate sau noi, să-şi descopere şi să-şi dezvolte abilităţi şi talente, să socializeze, să se împrietenească şi să se bucure cât mai mult şi mai util de aceşti ani”, a declarat Ioan Onofrei, directorul Colegiului „A.T. Laurian”.

Familia laurienilor, cunoscută pentru activităţile extraşcolare şi non-formale, nu s-a dezminţit, aşadar, nici în această vară, venind cu o ofertă şcolară colorată, ce promite multe şi noilor veniţi, proaspeţii boboci din clasele a V-a şi a IX-a.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
6.6 ° C
6.6 °
6.6 °
72 %
1.2kmh
100 %
mar
15 °
mie
15 °
joi
8 °
vin
9 °
sâm
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna probabil se antrenează ca să participe la un concurs de acrit borșul cu privirea. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Se vede acum că alegerile de anul trecut au fost degeaba. Ne-am procopsit cu aceeași struțo-cămilă socialisto-liberală, mă rog, așa se autointitulează, în realitate...

EPIGRAMA ZILEI

Prutule, suspin amar, Cum de te-ai făcut hotar Între voievod și țar?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...