spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăLocal BTCod portocaliu pentru județul Botoșani

Cod portocaliu pentru județul Botoșani

Meteorologii au emis un avertisment de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru județul Botoșani.

Perioada de valabilitate este 11 iunie, orele 14 – 19.

Sunt vizate areale din județele Suceava, Botoșani, Neamț, Bihor, Arad, Timiș, Sălaj, Cluj, Argeș și Dâmbovița.

Vor fi intervale în care se vor semnala averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie (cu precădere în vestul țării) – rafale de 65-75 km/h și izolat căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 35 l/mp, iar punctiform 50 l/mp.

De asemenea, codul galben anunțat de ieri rămâne în vigoare până mâine. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină de mici dimensiuni. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor depăși local 15-25 l/mp, iar punctiform în sudul extrem al Munteniei, prin acumulare, posibil 30 l/mp.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
13.8 ° C
13.8 °
13.6 °
71 %
4.5kmh
8 %
J
25 °
vin
21 °
S
18 °
D
22 °
lun
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa se procedează zilele astea, dacă uiți ceva de pe listă, ai și unde parca când te întorci și cărucior de cumpărături la îndemână.

EDITORIAL

Rândurile de față nu se doresc a fi destinate nici academicienilor și nici proștilor. Sunt pentru oamenii normali care n-au trecut ca gâsca prin...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie...  - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...