luni, martie 31, 2025
AcasăLocal BTTânără condamnată pentru tentativă de omor, după ce și-a înjunghiat tatăl

Tânără condamnată pentru tentativă de omor, după ce și-a înjunghiat tatăl

O tânără din comuna Frumușica a fost condamnată de magistrații Tribunalul Botoșani la cinci ani de închisoare cu executare, după ce și-a înjunghiat tatăl.

Acuzată de violență în familie sub forma tentativei de omor, Cerasela Maria Pîrtică a fost găsită vinovată de magistrați și obligată la plata cheltuielilor de transport și spitalizare a victimei, care se ridică la aproape 5.000 de lei. Sentința a fost pronunțată marți, pe 31 mai a.c., însă hotărârea instanței nu este definitivă.

Potrivit procurorilor, agresiunea a avut loc în seara zilei de 31 ianuarie 2017, la locuința tatălui, când cei doi au avut un conflict. Atunci, tânăra a pus mâna pe un cuțit, după care și-a înjunghiat tatăl în abdomen, rănindu-l și la antebrațul stâng. În urma unui apel la 112, bărbatul a fost transportat la spital și internat de urgență. Leziunile suferite au necesitat 28 – 30 de zile de îngrijiri medicale, însă medicii legiști au apreciat că acestea i-au pus în primejdie viața. Așa se explică de ce tânăra a fost acuzată de tentativă de omor.

Ancheta a durat până în mai 2021, când tânăra a fost pusă sub acuzare și trimisă în judecată. Procesul a mers destul de repede întrucât, după numai un an de la inculparea sa, tânăra a fost condamnată în primă instanță. Potrivit Codului penal, botoșăneanca are posibilitatea să conteste condamnarea la Curtea de Apel Suceava, iar până la pronunțarea unei decizii definitive, ea se bucură de prezumția de nevinovăție. Dacă nu va contesta hotărârea, ea riscă să fie încarcerată imediat ce sentința va rămâne definitivă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.6 °
10.6 °
73 %
2.1kmh
100 %
lun
12 °
mar
14 °
mie
9 °
J
6 °
vin
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Știam că trebuie parcări mai multe, se pare că trebuie și mai mari.

EDITORIAL

În sfârșit, un film urmărit pe toată planeta și care stârnește valuri interminabile de comentarii, fiindcă ne privește pe toți, părinți, bunici și copii....

EPIGRAMA ZILEI

Adeseori, ea îi spunea: „Ești soare pentru mine, far...” Iar el pragmatic, răspundea: „Atunci tu ești panou solar!”   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...