spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTGradul de autorecenzare din județ a trecut de 50 la sută

Gradul de autorecenzare din județ a trecut de 50 la sută

Peste 210.000 de botoșăneni s-au autorecenzat, în perioada 15 martie – 22 mai, potrivit informațiilor transmise de Direcția Județeană de Statistică. Datele au fost centralizate la finalul zilei 70 a etapei de autorecenzare pentru Recensământul Populației și Locuințelor, când în evidențele informatice erau completate 210.849 de chestionare (57,6 %). Dintre acestea 78.414 (52,6 %) reprezintă populația din mediul urban și 132.435 (61,1 %) din mediul rural.

Valentin Popa, directorul executiv al Direcției Județene de Statistică a precizat miercuri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, că la acel moment județul Botoșani se afla pe locul 9 la nivel național, în funcție de numărul de chestionare completate din numărul populației estimate. „Dintre acestea, aproximativ 157.121 de chestionare au beneficiat de asistență la completarea chestionarelor”, a subliniat Valentin Popa.

În profil teritorial, cele mai multe chestionare au fost completate în comunele Românești, Adășeni și Avrămeni, unde gradul de încărcare a trecut de 100%, iar cele mai puține chestionare au fost completate în comunele Trușești, Răuseni, Unțeni. Platforma de autorecenzare va fi funcțională până vineri, 27 mai a.c., după care, în perioada 31 mai – 17 iulie, recenzorii vor începe activitatea în teren pentru a recenza populația și locuințele în cazul cărora nu s-au depus chestionarele on-line.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23.9 ° C
23.9 °
22.8 °
38 %
8.5kmh
2 %
vin
24 °
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...