Un bărbat din orașul Darabani a fost preluat de un elicopter SMURD, marți dimineață, aflându-se în stare critică.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 48 de ani, diagnosticat cu sindrom coronarian acut. Aeronava a aterizat în jurul orei 10:10, pe Stadionul din Darabani, bărbatul fiind adus de o ambulanță. “Pacientul era conștient. A ajuns la Secția Darabani a Spitalului Județean în cursul dimineții, cu dureri precordiale. Medicul de la Darabani a trimis datele medicale la Iași și s-a obținut avizul pentru transfer la Spitalul Clinic CI Parhon”, a precizat medicul primar Liviu Stan, coordonator în cadrul dispeceratului SJA-ISU.
El a fost transferat spre o clinică de specialitate din Iași.