Două fetițe, cu vârste cuprinse între de cinci și șase ani, au ajuns în stare gravă la un spital din Iași după ce au fost victimele inconștienței rudei lor.
Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Dobârceni, a ignorat complet siguranța celor doi copii, fiica, respectiv sora sa, și s-a suit la volanul unui autoturism marca Audi, deși era într-o avansată stare de ebrietate. După ce a parcurs doar câteva sute de metri, mașina condusă de acesta a pătruns s-a lovit frontal de un autoturism marca BMW, care circula din sens opus, condus de un tânăr în vârstă de 19 ani.
Șoferul abia vorbea când a sunat la 112
Impactul dintre cele două autoturisme a fost resimțit cel mai mult de cele două fetițe, care s-au izbit violent de interiorul mașinii, suferind răni puternice la cap. Cel care a sunat la 112 a fost chiar șoferul băut, care însă cu greu s-a putut face înțeles de către salvatorii de la celălalt capăt al firului, din cauza stării avansate de ebrietate în care era. Două ambulanțe au ajuns în scurt timp la fața locului și le-au preluat pe cele două fetițe, o a treia fiind trimisă si după cel din cauza căruia micuțele au fost rănite. Din păcate, starea copilelor s-a înrăutățit rapid, o ambulanță cu medic fiind trimisă în întâmpinare de la Botoșani.
“Cele două paciente prezentau traumatisme craniene puternice, comă de gradul I-II, cu hematoame și leziuni la nivel cerebral”, a precizat medicul Monica Adăscăliței, din cadrul UPU-SMURD. Ulterior, medicii au luat decizia de trimitere a fetițelor la Iași, din cauza traumatismelor cerebrale. Acestea au fost transportate cu două ambulanțe în tandem, cu un medic din cadrul SJA.
Șoferul, care este fratele unei fetițe, respectiv tatăl celeilalte, a ajuns și el la spital, cu un traumatism cranian deschis, dar în stare stabilă. Ulterior, după ce a fost supus la mai multe investigații, acesta a și fost externat, starea lui fiind ameliorată. Acesta a fost testat si de polițiștii rutieri imediat cum a ajuns la spital. “Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, iar în cazul tânărului de 24 de ani, valoarea rezultată a fost de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui autoturism sub influența alcoolului.