Duminică, în zi de mare sărbătoare, Protopopiatul Botoşani organizează tradiţionala procesiune de Florii. Procesiunea ce reface simbolic drumul lui Iisus Hristos va începe la ora 14:00.
Preoţii şi credincioşii se vor întâlni la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel I” şi vor urma un traseu ce mai include Biserica „Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Ierarh Nectarie” (Bulevardul Eminescu), Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” (strada Bucovina) și se va încheia la Biserica „Sfânta Ecaterina”, biserica din cartierul ANL Bucovina. În dreptul fiecărei biserici se va citi din Sfânta Evanghelie.
Preotul Daniel Baciu, parohul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a declarat că, în condiţiile în care programul îi va permite, la procesiune va participa şi PS Nechifor Botoşăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.