Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani a sărbătorit astăzi, în cadru festiv, Ziua Jandarmeriei Române. În urmă cu 172 de ani, domnitorul Grigore Alexandru Ghica al Moldovei, botoșănean la origine, a semnat actul de naștere al Jandarmeriei moderne – „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”, marcând astfel parcursul instituțional al acesteia.
Potrivit unui comunicat de presă, festivitățile din cadrul IJJ Botoșani s-au desfășurat în prezența subsecretarului de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Gheorghe Sorescu, a prefectului Sorin Cornilă, președintelui Consiliului Județean Doina Federovici și a consilierului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, comisar șef Daniel Chira, precum și a șefilor instituțiilor locale cu care inspectoratul cooperează în executarea misiunilor. Cu această ocazie, doi ofițeri și șapte subofițeri au fost înaintați în gradul următor înaintea expirării stagiului minim, pentru rezultatele foarte bune obținute în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar 15 ofițeri și 42 de subofițeri au fost recompensați cu Mulțumiri și Felicitări de către conducerea inspectoratului.
Tot astăzi, jandarmii botoșăneni au sărbătorit Ziua Aniversară a inspectoratului, 1 aprilie 1894 fiind data oficială a înființării Companiei de Jandarmi Botoșani, cu un efectiv de 21 de jandarmi călări.
„Chiar dacă între timp credincioasele cabaline au fost înlocuite cu caii putere ai autovehiculelor de serviciu, jandarmii rămân consecvenți acelorași obiective principale pe timpul misiunilor specifice – ordinea publică și siguranța cetățenilor. La mulți ani, Jandarmeria Română! La mulți ani, jandarmi botoșăneni”, se arată într-un comunicat de presă emis de IJJ Botoșani.