miercuri, aprilie 9, 2025
AcasăLocal BTSfârșit tragic în pădure

Sfârșit tragic în pădure

Un bărbat, în vârstă de 68 de ani, din judeţ, a avut parte de un sfârşit tragic.

Acesta a fost găsit decedat într-o pădure din zona Mesteacăn. Potrivit apropiaţilor, bărbatul a plecat, miercuri, dis de dimineaţă, la cules crengi şi lemne de foc din pădure. Acesta şi-a luat şi o toporişcă cu el, cu care mă tăia crengi uscate din copaci şi le folosea pentru a face focul. După câteva ore, însă, bărbatul a fost găsit fără suflare de către unul dintre muncitorii angajaţi la cantonul silvic din zonă. Acesta era căzut lângă căruţă, fără semne de violenţă pe corp.

Oamenii au apelat imediat serviciul 112, pentru a cere ajutorul cadrelor medicale, dar şi pe fiica acestuia, care locuia în zonă. Un echipaj medical din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) a ajuns la faţa locului, dar, din păcate, cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul. „Din păcate nu s-a mai putut face nimic, decesul survenind cu câteva ore înainte”, a precizat un asistent din cadrul SAJ Botoşani.

Potrivit familiei, bărbatul suferea de o serie de afecţiuni cardiace, acesta având chiar şi o cutie de medicamente specifice asupra lui.

La faţa locului au ajuns şi poliţiştii, care au demarat o anchetă pentru a se stabili circumstanţele decesului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
0.6 ° C
2.7 °
0.6 °
93 %
3.3kmh
66 %
mie
6 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °
D
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce s-a uitat doamna galeș la candidatul PSD de primar și deja l-a pus DNA sub control judiciar.

EDITORIAL

Urmărind în urmă cu ceva timp meciul de fotbal dintre San Marino și România, gândurile m-au dus, fără să vreau, spre Rusia. Dar nu...

EPIGRAMA ZILEI

S-a mai spart azi o blocadă Din calea destinului: Nașul e avid să vadă Puța ... finului!  -Dumitru Monacu

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...