spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTBotoşănenii vor să reabiliteze teatrul cu banii lor

Botoşănenii vor să reabiliteze teatrul cu banii lor

17 februarie 2022. Aceasta este data până la care trebuia anunţat câştigătorul licitaţiei vizând reabilitarea Teatrului „Mihai Eminescu”. Termenul a fost avansat după ce, iniţial, primarul Cosmin Andrei a afirmat că acest câştigător va fi anunţat în luna decembrie 2021. În acest context era de aşteptat ca edilul să organizeze astăzi o conferinţă de presă în care să spună ce se întâmplă cu teatrul. Acest lucru nu s-a întâmplat însă.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Tocmai a ajuns de la Bucureşti, a fost plecat şi are o mulţime de documente. Nu are ce să spună, dar a zis că săptămâna viitoare face o conferinţă de presă şi o să răspundă la toate întrebările”, acesta a fost răspunsul consilierului primarului, la încercarea noastră de a avea o discuţie cu edilul.

E ditai ruina în centrul orașului

Între timp, botoşănenii se mobilizează pentru a salva această clădire emblematică a municipiului care stă de prea mulţi ani în paragină. Şi din ce în ce mai mult prinde contur ideea de a fi strânşi bani pentru teatru, aşa cum au făcut înaintaşii.

Dacă stăm pasivi și așteptăm de la alții să se implice… asta vom avea. Zeci de ani de așteptări, nimic mai mult. Teatrul a fost construit din donații private și după un secol noi nu îl putem renova? Dacă două femei ridică în București un spital și încă unul anex din donații, dacă Ateneul a fost ridicat din leu cu leu… în Germania foarte multe casteluri medievale au fost la fel, Notre Dame la fel, Sagrada Familia la fel, mii de edificii în lume renovate cu patriotism local, se ridică atâtea biserici din banii enoriașilor, eu propun să dăm câte un leu pentru teatrul meu. E ditai ruina în centrul orașului”, a scris pe facebook medicul şi scriitorul Elena Cardaş.

Aceasta este Cetăţean de Onoare al municipiului Botoşani şi a considerat că trebuie să ia atitudine.Cum era de aşteptat, reacţiile nu au întârziat să apară.

Sunt absolut de acord să contribui însă dacă nu intră banii pe mâna cui nu trebuie. Dorim transparență și dorim gestionarea banilor de către persoane de bună credință, competente, din afara administrației locale. Am văzut cu toții ce s-a întâmplat până acum”, „Știți că Teatrul a fost construit din donații publice? Probabil că aceasta este soarta lui…să fie renovat din donații publice!”, „Chiar așa, o idee extraordinară, mă doare sufletul să-l văd de atât timp în acele condiții! Doamne ajută, și succes!

Susțin și îmi iau angajamentul să donez lunar până la reabilitarea completă. Ulterior voi susține compărând bilete la teatru!”, „Dau şi mai mult cu condiţia să nu fie administraţi banii adunaţi de către Primărie sau Consiliul Local”, sunt doar câteva dintre mesajele transmise de botoşăneni.

„Refuz totuși să cred că suntem atât de idioți încât să pierdem iar finanțarea”

Fostul deputat Răzvan Rotaru a anunţat în urmă cu câteva zile că, din informaţiile pe care la are de la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, Teatrul „Mihai Eminescu” nu va fi făcut în perioada următoare pentru că Primăria Botoșani și comisia de evaluare nu au ținut cont de punctele de vedere și documentele transmise de ANAP. Cu alte cuvinte, există riscul de a fi pierdută finanţarea europeană de 5 milioane de euro, pentru că banii trebuie cheltuiţi până la 31 decembrie 2023.

Consilierul USR Raluca Curelariu a reamintit că, la cea mai recentă ședință de CL, primarul a fost întrebat de către Cătălina Lupaşcu, consilier local PNL, care este stadiul celor două proiecte majore pentru Botoșani – reabilitarea teatrului și modernizarea transportului în comun. Nu a primit răspuns în timpul ședinței, dar i s-a comunicat că va primi un răspuns în scris.

Refuz totuși să cred că suntem atât de idioți încât să pierdem iar finanțarea. Cred că avem nevoie urgent de niște răspunsuri. Indiferent de situația în care suntem, e nevoie ca primarul să comunice cu botoșănenii și să le spună care e realitatea.

E un subiect mult prea dureros pentru noi toți ca să ne permitem să lăsăm loc incertitudinilor”, a transmis Raluca Curelariu.

Consilierii municipali au mâine, 18 februarie, şedinţă extraordinară. AVând în vedere refuzul primarului de a comunica pe acest subiect, aleşii au ocazia să îi ceară în plenul deliberativului local explicaţii.

Trei asocieri de firme sunt interesate de lucrări 

Trei asocieri de firme, cu mulţi subcontractanţi, în total 21 de firme, sunt interesate de continuarea lucrărilor la teatru. Cele trei asocieri de firme sunt: Conest – Otis Star Grup Iaşi; D&D Construct Botoșani – Aedificium Projektentwicklung Cluj Napoca; Sud Est Construct Bucureşti – Romconstruct Holding Grup Bucureşti – IGV Construct & Consulting Bucureşti – Low Consulting M&A Botoşani – Meşteri Pricepuţi Jilava.

Valoarea estimată a acestui contract este de 33.599.086,92 de lei. Perioada de execuţie a lucrărilor la teatru este de 24 de luni.

A doua finanţare europeană pentru Teatrul „Mihai Eminescu”

Municipalitatea a reuşit să obţină a doua finanţare europeană, de cinci milioane de euro, pentru repunerea în valoare a Teatrului „Mihai Eminescu”. Contractul de finanţare a fost semnat pe 25 octombrie 2018. În baza noului proiect, vor urma lucrări de restaurare şi de amenajare a spaţiilor interioare şi a faţadelor exterioare, de restaurare a componentelor artistice interioare şi exterioare, dar şi de reabilitare a instalaţiilor şi de dotare a spaţiilor interioare.

În exerciţiul financiar 2007 – 2013, edilii botoşăneni au avut la dispoziţie cinci milioane de euro pentru teatru. Lucrările au început în vara anului 2014, însă au fost oprite în 2015, când s-a anunţat că sunt necesare lucrări suplimentare de consolidare. Din cele cinci milioane de euro s-au cheltuit doar patru milioane de lei. La 31 decembrie 2015, dată la care investiţia trebuia finalizată, lucrările ajunseseră la un stadiu de doar 20%.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
2.7kmh
100 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...