spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTProgram special în școli, de Ziua Lecturii

Program special în școli, de Ziua Lecturii

Începând din acest an, România are o Zi națională a lecturii, care va fi marcată pe 15 februarie. Astfel, în toate școlile, programul se va modifica, la ora 11:00 și la ora 14:00 învățătorul sau profesorul urmând să organizeze, la clasa unde este prezent, activități de lectură la care să participe toți preșcolarii și elevii, a anunțat recent ministrul Educației Sorin Cîmpeanu.

În prealabil, personalul didactic va recomanda tuturor elevilor să aducă o carte preferată sau să împrumute de la biblioteca școlară o carte și, timp de 15 minute, să citească fie individual, fie în grupuri mici de lucru. Obiectivul activității este de a promova lectura ca obicei cotidian, fără a presupune discutarea fragmentelor citite sau realizarea unei analize pe text, potrivit digifm.ro.

Unitățile de învățământ pot organiza activități de încurajare a lecturii pentru comunitatea socială din care fac parte, cu respectarea normelor sanitare anti-COVID-19.

De asemenea, Ministrul îndeamnă bibliotecile locale, județene și/sau metropolitane să deruleze activități de prezentare a propriilor servicii, de obținere a unui permis de bibliotecă, de colectare și donație de carte, inclusiv prin amenajarea de standuri în incinta unităților de învățământ. În plus, Cîmpeanu recomandă asociațiilor, fundațiilor nonprofit, societăților de gestiune a drepturilor de autor, cu experiență în derularea de activități educaționale, să susțină cluburi de lectură, ateliere de scriere creativă și/sau ilustrare de carte, discuții și dezbateri pe teme literare sau alte programe similare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23.8 ° C
23.9 °
21.6 °
33 %
7.2kmh
1 %
vin
25 °
S
19 °
D
22 °
lun
23 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...