„Originea Junimii se pierde în noaptea timpurilor” – cu aceste cuvinte începea (scrie Iacob Negruzzi) banchetul anual prin care se serba înființarea Societății „Junimea” (I. Negruzzi, Amintiri din Junimea, București, 2011, p. 27). Iar dacă momentul înființării „Junimii” nu poate fi fixat cu precizie (1863 sau 1864?), secretarul ei perpetuu reproduce în detaliu momentul când a fost făcut propunerea editării revistei:
„Nu ştiu dacă toate persoanele însemnate mai sus erau prezente la o şedinţă ce se ţinea în casa lui Pogor pe la începutul lui ianuarie 1867, (…) dar ştiu că adunarea era numeroasă. Maiorescu veni în acea seară cu o propunere care plutea de câtăva vreme în mintea multora din noi şi era foarte naturală în starea în care se găsea Societatea. În adevăr, câteodată se cetea la adunările Junimii vreo poesie originală sau tradusă, discuţiile noastre dăduse lui Maiorescu ocaziunea să scrie câteva studii şi critici întinse pe care ni le comunicase – erau să rămâie aceste cunoscute numai în cercul nostru restrâns? De aceea, când Maiorescu îşi arătă părerea că ar fi bine să deschidem un mic jurnal literar în care s-ar tipări scrierile cetite şi aprobate de Societate şi în care să putem rezuma o parte din discuţiile noastre, ce prezentau un interes general, toată lumea primi fără lungi dezbateri propunerea sa. Două întrebări se născură atunci, întâi, cum se va numi acest copil al Junimii şi apoi cine va fi directorul lui” (I. Negruzzi, p. 89-90).
Revista, la propunerea lui Iacob Negruzzi, avea să se numească „Convorbiri Literare”. Iar redactor șef, la inițiativa lui T. Maiorescu, devenea Iacob Negruzzi:
„Dar care dintre noi ar avea să ia asupra sa direcţia jurnalului? (se întreba Iacob Negruzzi) …O tăcere generală se făcu şi după câteva momente tot Maiorescu o curmă, strigându-mi în gura mare: „Tu ai găsit numele, tu eşti dator să conduci treaba, fii tu redactorul Convorbirilor literare!”( I. Negruzzi, p. 90).
Pe 1 martie 1867 apărea, la Iași, primul număr al revistei, iar în avantext, redactorul șef, Iacob Negruzzi, motiva necesitatea revistei, expunând condițiile apariției și programul ei:
„În mijlocul agitațiilor politice de care fură cuprinse toate spiritele în România, mișcarea literară, susținută înainte cu mult succes de foile literare atât de cunoscute și prețuite de toată societatea, a încetat cu totul. Când vorbesc pasiunile politice, artea și știința își ascund procedurile lor liniștite. Acum însă, când în România liberă politică a luat o cale mai statornică și spiritele sperează într-un viitor mai regulat, se observă natural reînceperea operațiunilor literare. În București s-a constituit o societate care, organizându-se ar putea produce mult pentru cultura și interacțiunea poporului. În Iași, unde, deși nu se mai află centrul politic, a rămas o inteligență destul de răspândită, unde înalte și numeroase instituțiuni școlare, întrețin o activitate științifică permanentă, s-a format încă de mai mult timp o societate literară „Junimea” care din an în an ia proporțiuni crescende și totodată solide și din partea căreia publicăm tot în acest număr importantul apel către autorii României. Aceste elemente reclamă înființarea unei reviste care să aibă scopul de a reproduce și răspândi tot ce întră în cercul operațiunilor literare și științifice; de a supune unei critice serioase operele ce apar din orice ramură a științei; de a da samă despre activitatea și procedurile societăților literare, în special a celei din Iași și de a servi ca punct de întâlnire și înfrățire pentru autorii naționali.
Sub numele de «Convorbiri Literare» va apărea la două săptămâni o revistă în formatul stinsei «România Literară». Începutul este modest, dar redacțiunea sperează că va putea da curând acestei foi proporțiuni mai însemnate prin bine-voitul concurs ce este în drept de a accepta din partea tuturor autorilor români”.
De pe 1 aprilie 1872, revista avea să apară o dată pe lună, încă la Iași, iar de pe 1 aprilie 1885 este mutată la București. În același an, Iacob Negruzzi, care fusese redactor responsabil până atunci, devine directorul revistei, urmat în această funcție de Ioan Bogdan (1902 – 1906), Simion Mehedinţi (1907 – 1923), Al. Tzigara-Samurcaş (1924 – 1939), I. E. Torouţiu (1939 – 1944) (N. Hodoș, Al. Sadi Ionescu, Publicațiile periodice românești, Tom. I. Catalog alfabetic 1820-1906, București – Leipzig – Viena, 1913; I. Hangiu, Dicționarul presei literare românești: 1790-2000, București, 2004).
Revista își încetează apariția în 1944. Iar în 1970, „Iașul literar” reia denumirea „Convorbiri literare”, director fiind Dumitru Ignea (1970 – 1971), urmat de Corneliu Ștefanache (ianuarie 1972 – martie 1976), Corneliu Sturzu (1977 – 1989), Alexandru Dobrescu (1990 – 1995). O serie nouă a revistei, editată de Uniunea Scriitorilor din România, director – Cassian Maria Spiridon, reapare în ianuarie 1995 la Iași (https://www.convorbiri-literare.ro/istoricul-revistei – accesat 09.02.2022).
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” își propune să prezinte, online, pe pagina sa de Facebook, zi de zi, numerele revistei cu accent pe poeziile lui Mihai Eminescu, pe textele dedicate vieții și operei poetului.
Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”