spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTCampionul inimilor, Iulian Rotariu, decorat de președintele Iohannis. Povestea uluitoare a cursei...

Campionul inimilor, Iulian Rotariu, decorat de președintele Iohannis. Povestea uluitoare a cursei din Laponia (VIDEO)

Ultramaratonistul Iulian Rotariu, care a câștigat cursa Nomad din Laponia Finlandeză, a revenit în țară, dar a anunțat că victoria înregistrată printre troiene nu va însemna sfârșitul campaniei sale, următoarea provocare fiind o cursă de anduranță din Norvegia.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Succesul din Finlanda i-a urprins și pe organizatorii competiției, pe cei de la „Canal Aventure”, care programaseră cursa în patru zile, însă Iulian Rotariu a reușit performanța să o încheie în numai 46 de ore, adică în mai puțin de două zile. A fost vorba de un efort susținut, pentru că această cursă s-a bazat pe o alergare continuă, în condiții vitrege – temperaturi resimțite de -35 de grade Celsius, zăpadă până la genunchi și traseu în spații deschise.

Competiția s-a desfășurat în perioada 24 – 28 ianuarie a.c., în cele patru zile concurenții având de parcurs o distanță de 270 de kilometri, în condiții extreme.

Lider încă de la start

Povestea acestei curse a fost una de excepție, Iulian Rotariu instalându-se în poziția de lider de la startul competiției și până la sfârșit. De altfel, după primul kilometru parcurs, el a simțit că are suficientă energie și a forțat, deși traseul urma cinci kilometri de ascensiune. Acest lucru l-a ajutat să se distanțeze față de ceilalți competitori, iar startul lansat l-a descurajat pe unul dintre adversarii săi, francezul Chérif Naït-Saada, clasat pe locul al II-lea în Ultra Bolivia Race, care a abandonat cursa după 45 de kilometri.

Alergare non-stop într-o cursă unică 

Ultramaratonul din Laponia Finlandeză a însemnat, însă, o experiență unică. Asta pentru că traseul ales de organizatori a străbătut o zonă cu ninsori abundente, unde stratul de zăpadă îi ajungea până la gât. S-a alergat non-stop, pe un așa-zis drum lat de 4 metri și bătătorit cu ajutorul snow-mobilelor, iar singurele popasuri le-a făcut preț de 10 – 20 de minte la cheek – point-uri, unde se hidrata și mânca și unde avea ocazia să se mai încălzească.

În prima zi a alergat cu vântul din spate, însă în următoarele a trebuit să concureze cu vântul în față, ceea ce a fost cumplit. Ca să reziste la frig, a avut la el patru perechi de mănuși, trei dintre ele purtându-le permanent pe parcursul ultramaratonului.

„În cele câteva minute cât dădeam jos mănușile pentru a-mi face mâncarea sau băutura, frigul mi-a ars degetele”, a povestit Iulian Rotariu, care s-a ales cu degerături ușoare atât la buricele degetelor de la mâini, cât și la cele de la picioare. A alergat cu un bocanc ușor, iar pentru comfort și-a cumpărat o bucată de pâslă din blană de iac, din care și-a confecționat tălpici, aceștia fiind schimbați la fiecare oprire, la fel și șosetele. Cele câteva secunde pe care le petrecea cu picioarele în zăpadă i-au lăsat urme pe corp.

Maraton cu rucsacul în spate 

La început, organizatorii l-au sfătuit să-și pună echipamentul pe o sanie, care să fie legată de un picior, însă Iulian Rotariu a refuzat acest lucru întrucât, în cadrul pregătirilor, nu exersase așa-ceva, iar sania i-ar fi suprasolicitat alte grupe de mușchi. Prin urmare, a ales să alerge la fel ca în celelalte curse, adică cu rucsacul în spinare, acolo unde avea întreg echipamentul.

A existat și un moment în care, pierdut în noaptea înghețată, a fost cât pe ce să cedeze psihic, atât din cauza efortului, cât și din cauza condițiilor extreme. Și-a adus, însă, aminte de mesajul primit de la fiica lui, Maria, chiar înainte de a intra în cursă, iar acesta l-a motivat și mai mult. Prin urmare, a continuat să alerge.

Un alt lucru care l-a ajutat au fost cântecele patriotice pe care le-a cântat în timp ce alerga. „Mi-am adus aminte de sfatul unui bun prieten care mi-a spus că atunci când sunt deznădăjduit să cânt cântece patriotice. Așa că am cântat imnul național „Deșteaptăte-te române”! Și „Treceți batalioane române Carpații”. Am râs, am plâns, am chiuit. Spre final se uitau și organizatorii la mine”, a adăugat Iulian Rotariu.

Fenomen asemănător cu Fata Morgana trăit de concurenţi 

În timpul celor aproape două zile de alergare non-stop a avut parte, însă, și de experiențe extreme. Astfel, pe o porțiune din cursă botoșăneanul a decis să alerge fără lanterna frontală, pentru că lumina îl deranja. Doar că la un moment dat s-a simțit urmărit de o mulțime de ochi. „Inițial am crezut că sunt lupi și așteptam să văd care sare primul. Apoi am aprins din nou frontala și am început să văd coarne. Atunci mi-am dat seama că nimerisem într-o turmă de reni, care poposise chiar pe traseul asigurat de organizatori”, a adăugat Iulian Rotariu.

Din cauza efortului, dar și a luminii reflectată de zăpadă, atât el cât și ceilalți concurenți au trăit un fenomen asemănător cu Fata Morgana. Astfel, deși s-a alergat pe un traseu care a ocolit toate localitățile, au existat concurenți care au povestit că au văzut inclusiv o trecere de pietoni, colorată cu albastru, cu oameni de o parte și de alta, dar care nu traversau. Un alt concurent a avut impresia că vede un hotel.

Ultima porțiune din cursă a fost și ea dificilă, cu un traseu de urcare, apoi unul de platou și apoi de coborâre, dar ultimii 13 kilometri i-a alergat pe un râu înghețat, pe urmele înghețate rămase de la snow-mobile, acea porțiune fiind extrem de dureroasă la tălpi.

Tricolor purtat în toate ultramaratoanele 

A avut și tricolorul României de care nu se desparte niciodată și l-a purtat permanent la el în toate celealte 9 ultramaratoane. În schimb, și-a luat și un boof (n.r. – un fel de guler sub formă tubuluară) în culorile tricolorului românesc, pe care l-a purtat inclusiv în locul măștii de neopren oferită de organizatori pentru a le proteja fața și căile respiratorii de frig.

La finalul celor 46 de ore de alergat a dormit preț de câteva ore, după care a intrat în programul de recuperare profitând și de faptul că organizatorii s-au oferit să-i asigure gratuit cazare și masă pentru celelalte două zile rămase din timpul alocat cursei. A dormit în reprize de câte 2-3 ore, iar câteva zile a fost nevoit să folosească un aparat de stimulare electrică.

Cursa din Laponia a avut însă și un al doilea obiectiv. Asta pentru că în rucsac a purtat și două scrisori pentru Moș Crăciun – una de la grupul copiilor cu autism de la Botoșani, iar cealaltă de la un copil cu care s-a întâlnit întâmplător la un centru de recuperare.

Prietenie între doi campioni

Cursele de anduranță la care a participat l-au legat și de un alt campion – Tiberiu Ușeriu, implicat la rândul său într-un proiect social. Botoșăneanul recunoaște că în urmă cu câțiva ani l-a cunoscut pe ultramaratonistul din județul Bistrița Năsăud, care l-a invitat în centrul din satul Piatra Fântânele, unde i-a dat și câteva sfaturi și l-a ajutat cu echipament.

„Am de la dânsul și o geacă Marmot, iar timp de trei ani le-a oferit copiilor cu autism din Botoșani câte o vacanță în cadrul centrului de la Tăsuleasa Social”, a povestit Iulian Rotariu.

Decorat de președintele Klaus Iohannis

De altfel, acțiunile derulate de subofițerul ISU în sprijinul Asociației Părinților Copiilor cu Autism Botoșani nu au fost trecute cu vederea. Anul trecut, cu ocazia Zilei Naționale a României, președintele Klaus Iohannis l-a decorat pe ultramaratonist cu medalia „Meritul Sanitar” Clasa a III-a, cu însemn pentru militari, distincție care i-a fost înmânată acum de șeful ISU Botoșani, colonelul Dan Decebal Muraru.

„Eu mă simt onorat și încărcat de emoții pentru că într-un om atât de mic se află un suflet extraodinar de mare, un coleg numit Rotariu Iulian, un un coleg care prin eleganța domniei sale este un mesager, nu neapărat al ISU, deși ne mândrim cu el, un mesager al județului Botoșani, un mesager al României la nivel internațional”, a spus colonelul Muraru. La rândul său, Iulian Rotariu a susținut că distincția primită îl onorează, dar și în motivează pentru următoarele curse.

Cinci curse extreme câştigate în ultimii trei ani 

În ultimii trei ani, Iulian Rotariu, în vârstă de 46 ani, a câștigat toate cele cinci curse extreme organizate de Canal Aventure. În mai 2019, el s-a impus în Australia (522 km – șapte etape), după care în noiembrie 2019 a reușit să învingă și în Ultra Africa Race derulată Mozambic (220 km – cinci etape).

În martie 2020 a urmat cursa din Vietnam (160 km în patru etape), unde a fost declarat învingător, iar în septembrie 2021 a terminat pe locul I și ultramaratonul din Bolivia (220km – în șase etape), iar ultimul succes a venit în ianuarie, în cursa Nomad din Laponia Finlandeză. În două dintre aceste curse – Australia și Bolivia – el a reușit să doboare și recordurile competițiilor.

Practic, din 2019, Iulian Rotariu a câștigat toate competițiile în care s-a înscris, iar acest lucru i-a adus recunoașterea la nivel mondial. De altfel, în 2020 și 2021 cei de la Canal Aventure l-au declarat maratonistul anului și i-au decernat titlul de învingător în competiția „Challenge Continental”. Ultimele victorii repurtate i-au determinat pe organizatori să-l considere pe botoșănean un adevărat fenomen.

Iulian Rotariu s-a făcut remarcat în 2016

Subofiţer operativ în cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, plutonier adjutant Iulian Rotariu a participat la mai multe competiţii de anduranţă. El s-a făcut remarcat după ce în iunie 2016 a reuşit să se claseze pe locul I la categoria lui de vârstă la „Gobi March” desfăşurat în China. Patru luni mai târziu el a egalat performanţa la ultramaratonul „Atacama Crossing”, desfăşurat în Chile.

În mai 2017 el a participat şi la „Sahara Race” organizat în Namibia, unde s-a clasat din nou pe locul I la categoria lui de vârstă şi locul IV la general, situaţia repetându-se în noiembrie 2017, când a participat la „Roving Race” derulat în Patagonia, Argentina. În decembrie 2018, Iulian Rotariu s-a clasat al doilea în „The Last Deserts” Antarctica. A urmat mai apoi șirul de victorii care l-au consacrat în plan mondial.

Pasiune pornită dintr-o cumpănă 

Fără să fie sportiv de performanţă şi fără să fie legitimat la vreun club, Iulian Rotariu a început să alerge în urmă cu aproape 13 ani, când a ajuns la spital cu fiul său, diagnosticat cu o malformație gravă la inimă. Pentru a-şi consuma stresul, a început să alerge în jurul spitalului. Băiatul a supravieţuit şi atunci Iulian Rotariu a considerat că salvarea copilului său a fost o minune, dar şi un semn că „divinitatea a rânduit” ca el să alerge. Ulterior, el s-a înscris la concursurile organizate de Ministerul Afacerilor Interne, iar în 2015 a reușit să obșină medalia de aur la Campionatele Naționale de Cros organizate de Ministerul Afacerilor Interne.

În același an, în octombrie – noiembrie 2015, el a participat la cursa „1000 km Balkan Charity Challenge”, pentru a susţine un proiect demarat de Asociaţia părinţilor copiilor cu autism din Botoşani în vederea realizării unei camere multisenzoriale. Atunci, Iulian Rotariu a purtat mesajul părinţilor copiilor cu autism din judeţul Botoşani, de la Sofia la Bucureşti, pe o distanţă de 420 de kilometri. A fost practic începutul, pentru că din acel moment a început să participe la cursele internaţionale, încercând să dovedească tuturor că limitele pot fi depăşite.

Campania la care a aderat cu trup și suflet poartă denumirea „Învingem limitele” și își propune să ne apropie, să ne ajute să înțelegem copiii cu autism și să le fim alături în lupta lor zilnica pentru recuperare și integrarea în viața comunității.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
-0 ° C
-0 °
-1.1 °
83 %
2.7kmh
75 %
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...