miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăLocal BTȘoferi amendați din cauza anvelopelor de la mașini

Șoferi amendați din cauza anvelopelor de la mașini

Cinci șoferi au fost sancționați astăzi de polițiștii rutieri, după ce au plecat la drum cu mașinile cu toate că acestea aveau anvelopele uzate peste limita legală. Una dintre sancțiuni a fost aplicată unei tinere de 20 de ani, care a fost implicată într-un accident soldat cu pagube materiale.

„Până în acest moment au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale conducătorilor auto care circulau cu autoturisme având anvelopele uzate peste limită. Unul dintre aceștia, o tânără de 20 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Victoriei, din municipiul Botoșani, a intrat în coliziune cu un alt autoturism. În urma impactului au rezultat doar avarii”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Potrivit acelorași surse, tânără a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1450 de lei pentru neacordarea priorității de trecere unui autoturism care avea acest drept, anvelope uzate peste limită și lipsa documentelor obligatorii. Ca măsură complementară, agenții rutieri care au ajuns la locul accidentului i-au reținut permisul de conducere și certificatul de înmatriculare.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
10.5 °
87 %
2.7kmh
100 %
mie
11 °
J
8 °
vin
15 °
S
17 °
D
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Încerci cu frumosul inițial și dacă nu ține, mai adaugi ceva mai pe înțelesul celor cărora te adresezi.

EDITORIAL

Frământările sociale din ultima vreme nu sunt singulare în istoria recentă a românilor. De-a lungul ultimelor două secole, istoria a consemnat multe asemenea momente....

EPIGRAMA ZILEI

La acea vorbă străveche („Nu te culca pe-o ureche!”) Am o întrebare ... nouă: Se poate pe amândouă? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...