spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTProtest cu sirene în Piața Revoluției. Polițiștii au pichetat sediul Prefecturii (VIDEO)

Protest cu sirene în Piața Revoluției. Polițiștii au pichetat sediul Prefecturii (VIDEO)

Zeci de polițiști, polițiști de frontieră, dar și angajați ai Penitenciarului Botoșani au pichetat astăzi Instituția Prefectului în semn de protesta față de nesoluționarea problemelor din sistem. A fost vorba de o acțiune de protest organizată de Sindicatul Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean, Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual – organizația Botoșani, Sindicatul Național al Polițiștilor de Frontieră – filiala Botoșani și Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare – Filiala Botoșani.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Ieșirea în stradă a fost determinată de înghețarea salariilor personalului din familia ocupațională apărare, ordine publică și securitate națională, dar și de o sumedenie de alte probleme din sistem legate de deficitul grav de personal, suprasolicitarea la locul de muncă, condițiile improprii de muncă, uniforma neadecvată exercitării atribuțiilor de serviciu pentru cei din neoperativ, dar și acordarea diferențiată a unor sporuri pentru polițiștii care desfășoară aceeași muncă.

„În anul 2017, anterior promulgării Legii privind salarizarea unitară, cei din ordine publică, apărare și securitate națională au dat dovadă de înțelegere ca la acea dată salariile bugetarilor din alte familii ocupaționale să fie majorate într-o singură tranșă, așa cum a fost cazul medicilor, sau în două tranșe, în cazul profesorilor, la polițiști majorarea urmând să fie acordată în patru tranșe egale de câte 25% în fiecare an în perioada 2018 – 2022. Așadar, acest drept se regăsește în Lege, iar polițiștii nu cer noi creșteri salariale, ci doar aplicarea celor convenite în 2017 și transpuse în lege, lege care a fost adoptată de Parlament și promulgată de președinte. Protestul este o reacție la înghețarea drepturilor salariale pentru 2021, precum și tendința ca acest fapt să continue și în 2022”, a spus Bogdan Tudosă, liderul organizației Sindicatului Național al Polițiștilor „Diamantul” filiala Botoșani. Practic, polițiștii ar fi trebuit să primească în fiecare an o majorare salarială de 300 de lei lunar, însă de fiecare dată acest lucru a fost amânat de guvernanți din lipsă de bani la bugetul de stat.

La rândul său, Cătălin Corneanu, președintele SPPC din cadrul IPJ, spune că singura tranșă din așa-zisele majorări salariale a fost acordată atunci când obligațiile de plată pentru asigurările sociale au trecut în sarcina angajaților, iar procentul a fost practic anulat prin suportarea acestor costuri. În plus, spune acesta, noua lege a pensionării care urmează să fie dezbătută presupune introducerea principiului contributivității și la polițiști, ori, rămânând cu salariile nemajorate și stabilite la nivelul anului 2009, există riscul ca cei aflați în prezent în activitate să beneficieze de pensii infime. „Când să se aplice legea salarizării în cazul polițiștilor, de fiecare dată termenele au fost prorogate”, a explicat Cătălin Corneanu.

Protestul a durat o oră, interval în care polițiștii, care au venit cu portavoce, cu vuvuzele, dar și cu pancarte conținând caricaturi, și-au manifestat nemulțumirea și față de discriminarea la care sunt supuși față de celelalte categorii ocupaționale și au scandat „Rușine! Rușine!” la adresa guvernanților. „Nu avem nimic cu celelalte categorii profesionale pentru că noi nu cerem nimic în plus – cerem doar aplicarea legii. Protestul de astăzi este una din primele reacții, polițiștii aflându-se la capătul răbdării. În cazul în care revendicările nu vor fi soluționate favorabil, suntem hotărâți să continuăm acțiunile de protest în paralel cu alte măsuri”, a adăugat Bogdan Tudosă. Sindicaliștii spun că s-a ajuns la proteste de stradă întrucât după pichetările de la începutul anului și marșul de protest din primăvară, reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne au refuzat să discute cu sindicaliștii, tratând cu dezinteres problemele ridicate de angajați. „A lipsit total dialogul social. Nu au venit niciodată să vorbească cu noi, deși noi am trimis de fiecare dată lista cu problemele existente și notele de revendicări”, a mai punctat Bogdan Tudosă.

O delegație a sindicaliștilor formată din Cătălin Corneanu, Bogdan Tudosă, Dan Radu și Dan Florin Andrici, liderii organizațiilor sindicale, a participat la o rundă de discuții cu prefectul județului, Dan Nechifor, care a luat act de lista de revendicări.

„Este vorba despre deficitul grav de personal în urma căruia a rezultat suprasolicitarea polițiștilor la locul de muncă, condițiile improprii de muncă, mai ales în mediul rural unde nu există grupuri sanitare, uniforma neadecvată exercitării atribuțiilor de serviciu pentru polițiștii din neoperativ și acordarea diferențială a unor sporuri pentru polițiști care desfășoară aceeași muncă”, a spus prefectul Dan Nechifor. .

Reprezentantul Guvernului în teritoriu i-a asigurat însă pe sindicaliști că va întreprinde toate demersurile necesare privind transmiterea, în vederea soluționării, a tuturor revendicărilor către miniștrii de resort. Totodată, săptămâna viitoare va fi organizată o ședință a Comisiei de Dialog Social.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
0 ° C
1.6 °
-0 °
77 %
3.1kmh
58 %
sâm
0 °
Dum
1 °
lun
3 °
mar
3 °
mie
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...