O familie din satul Strahotin, comuna Dângeni este greu încercată de soartă pentru a doua oară în decurs de doar trei ani. În 2018, bebeluş adus pe lume la Maternitatea din Botoşani a primit un diagnostic crunt, respectiv malformație congenitală de cord, Tetralogie Fallot.
Malformaţia era atât de gravă, încât tratamentul chirurgical ar fi fost sigura opţiune. Din păcate, la fel ca mulţi alţi copii din România, fetița a decedat așteptând eliberarea unui loc pe lunga lista de așteptare a intervențiilor chirurgicale a malformațiilor cardiace la copil.
Viaţa familie îndurerate a continuat, însă, iar mama a rămas din nou însărcinată, aducând pe lume, în luna august a acestui an, o altă fetiță.
Bucuria părinţilor a fost şi de această dată de scurtă durata, deoarece imediat după naștere bebeluşul, care cântărea 2.400 de grame, a fost internat în secţia de Terapie Intensivă Neonatală și a avut nevoie de administrare de oxigen. Având în vedere că starea fetiţei era tot mai gravă, aceasta a fost transferată la un spital universitar. Diagnosticul a venit ca o lovitură zdrobitoare pentru părinţi, fiind identic cu al surioarei moarte în urmă cu trei ani, respectiv Tetralogie Fallot, cu hipoplazie de arteră pulmonară.
Bebeluş transferat la o clinică din Italia
Dărâmată, mama bebeluşului a hotărât că nu poate trece de două ori prin acelaşi coşmar aşa că a făcut tot posibilul ca fetiţa să fie operată peste hotare.
Aşa a ajuns la Asociației Blondie, Adelina Toncean, fondatoarea acesteia, ducând o munca susținută pentru a reuși transferul.
În data de 9 noiembrie, miercuri, după două luni și jumătate de spitalizare continuă, Andra, care de la naștere a stat doar în spital, a pornit spre Milano la Ospedale di San Donato, în vederea efectuării unei prime intervenții chirurgicale spre o inimă sănătoasă.
„Salvatorii zilei sunt oamenii de la Profi Romania care au sponsorizat zborul ăsta care ne-a costat peste 25.000 de euro. Alături de ei, au fost salvatori și oamenii de la TAROM care l-au organizat. Dr. Cătălin Cîrstoveanu și echipa de medici rezidenți – Mare Silviu Alin, Milea Ionuț Bogdan, Gagiu Maria Irina au fost aici cu noi, în fiecare minut lângă copii, asigurându-le asistența medicală de care au avut nevoie”, este mesajul postat de cei de la Asociaţia Blondie.
Boală extrem de rară
Tetralogia Fallot are o incidenţă de 3-6 bebeluși din 10.000 de nașteri. Șansele că într-o singură familie să existe două fetițe cu diagnosticul identic al unei malformații congenitale este extrem de rar. Tetralogia Fallot include, de fapt, patru defecte majore ale inimii și ale vaselor de sânge: obstrucția fluxului sanguin în ventriculul drept, defect de sept ventricular, dextropoziţia aortei şi hipertrofie de ventricul drept. „În cazul anomaliei sângele oxigenat și cel neoxigenat se amestecă în ventriculul stâng prin intermediul defectului septal, în organism ajungând atât sânge oxigenat, cât și neoxigenat, explicând cianoza persistenţa și nivelului saturației scăzute ale fetiței”, a explicat medicul primar în neonatologie Carmen Zaboloteanu, şefa secţiei neonatologie din cadrul Maternităţii Botoşani.
Acesta este al doilea transport al unui nou născut cu malformație congenitala grava născut la Maternitate Botoșani, transferat cu ajutorul Asociației Blondie la operație în străinătate. În luna mai a fost intermediat transferul unui băiețel cu hipoplazie de cord stâng, diagnosticat a treia zi de viață la nivelul secției de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgentă „Mavromati” Botoșani.
Personalul de la nivelul secției de Neonatologie și mămicile din Botoșani s-au mobilizat în numeroase rânduri să ajute aceasta familie greu încercată din Strahotin. Cei care doresc să ajute o pot face prin intermediul personalului de pe secția de Neonatologie sau direct prin Asociaţia Blondie.