spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăLocal BTNecesități fiziologice satisfăcute în sala de examen. Un candidat la Școala de...

Necesități fiziologice satisfăcute în sala de examen. Un candidat la Școala de subofițeri jandarmi s-a ”ușurat” într-un pet

Situație neobișnuită înregistrată sâmbătă, 23 octombrie a.c., în municipiul Botoșani, la concursul organizat pentru admiterea la Școala de subofițeri jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni. Din cauza situație pandemice, cei 52 de candidați din Botoșani au trebuit să susțină proba scrisă în incinta Colegiului Național „A.T. Laurian” din municipiu. Doar că, la scurt timp de la deschiderea subiectelor, unul dintre candidați a solicitat să meargă la grupul sanitar pentru a-și satisface necesitățile fiziologice, deși la începutul probei li s-a atras atenția că nu vor fi lăsați să iasă din sală, întrucât regulamentul de desfășurare a probei nu ar permite așa ceva. Prin urmare, pentru a nu fi descalificat, candidatul respectiv a fost nevoit să bea apa dintr-un pet pe care îl avea la el, după care a mers în spatele sălii de examen, unde s-a ușurat, totul desfășurându-se cu acordul supraveghetorilor și a celorlalți candidați prezenți în sală. Până la ieșirea din examen, candidatul a rămas cu recipientul cu urină lângă banca în care fusese repartizat.

Cazul, fără precedent până acum, a ieșit la iveală, iar reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani, care au fost practic organizatorii examenului, au venit cu o serie de precizări în care anunță că incidentul neobișnuit va face obiectul unor cercetări. „La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani vor fi verificate aspectele semnalate pe timpul desfășurării probei de evaluare a cunoștințelor candidaților în cadrul concursului de admitere la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș” Fălticeni, sesiunea septembrie – octombrie 2021. Vom reveni cu precizările necesare în cel mai scurt timp posibil, conducerea inspectoratului fiind prima interesată de lămurirea aspectelor semnalate, conform prevederilor legale”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de IJJ Botoșani.

Incidentul de sâmbătă, 23 octombrie a.c., este cu atât mai neobișnuit cu cât la Academia de Poliție, de exemplu, există un regulament de organizare și desfășurare a examenului de admitere, aprobat prin hotărârea Senatului, în care se menționează că din momentul începerii probei scrise, niciun candidat nu poate părăsi definitiv sala decât după minimum 30 de minute şi numai după ce a predat grila de concurs şi subiectele și a semnat pentru predare. După părăsirea sălii, niciunui candidat nu îi este permisă revenirea (pe perioada desfășurării probei) pentru niciun motiv, cu excepția situației în care un candidat are necesități fiziologice, caz în care este însoțit de un supraveghetor și poate lipsi din sală maximum 10 minute. Timpul absenței din sală nu prelungește durata probei pentru candidatul respectiv. De ce s-a apelat la metoda de sâmbătă, este greu de spus.

Proba scrisă s-a desfășurat sâmbătă, 23 octombrie a.c., începând cu ora 10, pe durata a trei ore și a presupus rezolvarea unui test grilă la disciplinele limba română (60 itemi cu alegere simplă) şi limba străină pentru care a optat candidatul, engleză sau franceză (30 itemi cu alegere simplă). Ca și reguli speciale s-a stabilit respectarea măsurilor anti-Covid și s-a interzis accesul în sală cu aparatură electronică, telefoane mobile, smartwatch-uri, stații emisie recepție, alte materiale scrise (cărți, caiete, însemnări etc.), precum şi cu orice alte materiale care ar putea servi la rezolvarea subiectelor. Totodată, pentru redactarea răspunsurilor se menționa că vor fi folosite numai stilouri sau pixuri cu cerneală sau pastă de culoare albastră. În rest, nicio precizare cu privire la situațiile privind satisfacerea necesităților fiziologice.

La concursul de admitere organizat de Școala de subofițeri jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni au participat în total 52 de candidați, repartizați în trei săli, șase fiind declarați „neprezentați”. La finalul probei, 32 au fost declarați „admiși”, potrivit listei afișate de Școala de subofițeri jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni, ultimul botoșănean declarat admis obținând media 5,85. În total, au fost 825 de candidați din întreaga țară pentru un număr total de 542 de locuri (540 + 2 minorități) scoase la concurs.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
9.5 ° C
9.6 °
7.2 °
83 %
3.5kmh
25 %
J
23 °
vin
21 °
S
20 °
D
21 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa se procedează zilele astea, dacă uiți ceva de pe listă, ai și unde parca când te întorci și cărucior de cumpărături la îndemână.

EDITORIAL

Rândurile de față nu se doresc a fi destinate nici academicienilor și nici proștilor. Sunt pentru oamenii normali care n-au trecut ca gâsca prin...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie...  - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...