luni, martie 3, 2025
AcasăLocal BTÎncă un pas făcut de edili pentru cumpărarea Casei Ankele

Încă un pas făcut de edili pentru cumpărarea Casei Ankele

Peste câteva zile conducerea primăriei va primi raportul întocmit după evaluarea tehnică a Casei Ankele. „În funcţie de expertiza tehnică, vom desemna o comisie care să demareze negocierile. Dacă lucrurile sunt în ordine şi putem trage concluzia că această clădire este într-o stare acceptabilă, venim cu un proiect de hotărâre de Consiliu Local pentru achiziţia imobilului”, a declarat primarul Cosmin Andrei. Edilul speră ca aleşii municipali să nu aibă obiecţii în privinţa cumpărării Casei Ankele.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Îmi doresc foarte mult să se pronunţe consilierii municipali pe acest subiect, să nu fie voturi împotrivă, asta dacă suma este în acord cu aşteptările noastre, pentru că nu putem oferi chiar orice sumă pe acea clădire. Trebuie însă să ţinem cont de faptul că este o clădire emblematică pentru municipiu”, a mai spus Cosmin Andrei.

„Nu-mi doresc un al doilea teatru în Centrul Istoric”

La jumătatea lunii iunie, Cosmin Andrei afirma că procedura vizând cumpărarea acestui imobil nu mai poate fi tergiversată. „Este un proces anevoios, cu mulţi bani, cu multă patimă, dar eu cred că această intenţie se va materializa. Poate contează un pic şi preţul în toată discuţia asta, dar consilierii au tot spus că sunt de acord. Au mai fost discuţiile cu expertiza, că am spus noi că nu cumpărăm oricum. Că vrem să vedem ce cumpărăm. O să venim cu expertiza, chiar dacă imobilul este afectat şi ar trebui consolidat, cum intuim noi, expertiza ar trebui să influenţeze preţul. Dacă proprietarul acestui imobil vrea o sumă foarte mare, şi din expertiză reiese că trebuie să mai băgăm în clădire încă de trei ori pe atâta, trebuie să scadă preţul. Nu este rea expertiza şi o să-o facem cât de repede putem. Sută la sută facem expertiza anul acesta”, a explicat primarul.

Edilul îşi doreşte ca în acest an să fie demarată procedura de negociere în vederea cumpărării. „Dacă mă vor mandata consilierii municipali, voi negocia să plătim în rate, în termen cât mai lung, să nu fie o povară pe bugetul primăriei. În primă fază, imobilul trebuie reabilitat. Dincolo de faptul că poate trebuie reabilitat la structura de rezistenţă. Nu-mi doresc un al doilea teatru în Centrul Istoric. Iar despre destinaţie nu aş discuta acum, că sunt atât de multe păreri, atât de multe sfaturi. Important este să avem o clădire frumoasă, a noastră, după care să-i căutăm o destinaţie în acord cu aşteptările”, a concluzionat Cosmin Andrei.

În urmă cu opt ani CL a dat avizul pentru această achiziţie

Consilierii municipali şi-au dat avizul de principiu încă din anul 2013 pentru cumpărarea acestui imobil. În 2015, la solicitarea primăriei, Casa Ankele a fost evaluată la 465.714 euro, echivalentul a 2,056 de milioane de lei. Proprietarul clădirii s-a arătat dispus să primească banii în cinci ani.

În toamna anului 2016, primarul Cătălin Flutur a anunţat că primăria va cumpăra Casa Ankele, iar acolo va fi mutată Poliţia Locală. Anunţul a fost foarte bine primit de către botoşănenii, care aşteaptă de foarte mulţi ani ca zona să fie repusă în valoare, mai ales că nu sunt multe oraşe în ţară care să aibă asemenea zone emblematice, încărcate de istorie.

La finalul anului 2016, viceprimarul Marian Murariu a propus ca imobilul să fie expertizat. De atunci lucrurile s-au blocat, iar expertiza nu a mai fost făcută. Primarul Cătălin Flutur motiva că primăria nu poate să expertizeze cu bani de la bugetul local o clădire care nu-i aparţine, în timp ce Marian Murariu răspundea că îşi menţine părerea că trebuie făcută o expertiză tehnică înainte de a achiziţiona Casa Ankele, mai ales că zona Centrului Istoric prezintă cel mai mare pericol din punct de vedere seismic.

Anii au trecut şi cumpărarea Casei Ankele a rămas tot la faza de intenţie. Din păcate, răfuielile politice din deliberativul local au consumat timp şi energie şi au fost mai importante decât dorinţa botoşănenilor ca municipalitatea să cumpere şi să pună în valoare acest monument istoric.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
-0.6 ° C
2.6 °
-0.6 °
79 %
3.2kmh
86 %
lun
8 °
mar
12 °
mie
15 °
J
18 °
vin
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pompierii îi pescuiesc pe pescarii la copcă mai puțin norocoși de pe lacul Rogojești.

EDITORIAL

De la ceea ce trebuia să fie doar o dispută ideologică - conservatori versus progresiști - s-a ajuns la un război economico-financiar fără precedent....

EPIGRAMA ZILEI

Nu s-a ales cu nimic Votând răul cel mai mic Și de-aceea vrea schimbare: Va vota răul cel mare...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...