sâmbătă, noiembrie 30, 2024
HomeLocal BTLupta politică din CL lasă societatea Eltrans fără conducere

Lupta politică din CL lasă societatea Eltrans fără conducere

Situaţie fără precedent în administraţia publică locală şi în societăţile care îşi desfăşoară activitatea în baza reglementărilor legale privind întreprinderile publice. Societatea de transport local Eltrans nu are Consiliu de Administraţie din luna octombrie 2020 şi va rămâne şi fără director, începând cu 16 septembrie. Asta în condiţiile în care ultima zi din mandatul directorului Victor Ivănescu este 15 septembrie.

Potrivit oficialului, au existat discuţii în această perioadă, însă nu a fost luată o decizie. Practic, în lipsa Consiliului de Administraţie, Consiliul Municipal sau reprezentanţii deliberativului local în Adunarea Generală a Acţionarilor (consilierii municipali PSD Bogdan Buhăianu şi Călin Bosovici) ar trebui să ia o decizie, fie să-i prelungească mandatul actualului director, fie să numească un alt director.

Nici în ţară nu am mai auzit ca vreo societate să se confrunte cu asemenea probleme. Suntem de aproape un an fără CA şi se încheie şi mandatul meu, ca director. Nu avem nici un semnal din partea primăriei. Eu voi trece pe postul meu de şef departament tehnic, dar mă întreb cine va semna documentele. Noi am sugerat o prelungire a mandatului meu până se rezolvă toată problemele în instanţă. Şi contractul meu de mandat prevede că se poate face o prelungire, Codul Muncii prevede, vom vedea ce decizie se va lua”, a declarat Victor Ivănescu.

Probleme generate de lupta politică

Problemele cu care se confruntă societatea Eltrans sunt generate de lupta politică existentă la nivelul deliberativului local. Aleşii locali nu s-au putut pune de acord în privinţa componenţei Consiliului de Administraţie, astfel că această problemă se va tranşa în instanţă.

Pe 26 iulie 2021, prefectul Dan Nechifor a solicitat în instanţa de contencios administrativ anularea Hotărârii 120, adoptată de Consiliul Local Botoşani în şedinţa din 14 aprilie 2021, având ca obiect împuternicirea reprezentanţilor Municipiului Botoşani în Adunarea Generală a Acţionarilor a Eltrans, în vederea demarării procedurii de selecţie şi de numire a administratorilor provizorii.

Noi am cerut revocarea hotărârii şi cum acest lucru nu s-a întâmplat, ne-am adresat instanţei. Mai există o acţiune a primăriei prin care se solicită anularea procedurii de anul trecut (în baza căreia  au fost propuşi administratori de către firma care a făcut selecţia – n.r.). Acum sunt două procese. Vom vedea ce va decide instanţa”, a explicat Dan Nechifor.

Administratorii propuşi nu au corespuns din punct de vedere politic

În urmă cu un an, firma specializată în recrutare de personal a încheiat procedura de selecţie şi a propus ca administratori să fie Carmen Achiţei, Victor Ivănescu, Cristian Hriţcu, Serghi Cracană şi Adrian Poclid. Primarul Cătălin Flutur nu a iniţiat atunci un proiect de hotărâre, motivând că nu vrea să fie acuzat că a forţat numirea acestora, pe final de mandat. Au urmat câteva luni în care a tot fost amânată numirea membrilor CA, fiind evidentă intenţia social democraţilor de a nu-i numi pe cei cinci, din cauză că sunt liberali.

Primarul Cosmin Andrei şi Consiliul Local s-au adresat instanţei. A rămas pe rol procesul prin care se cere anularea procedurii de anul trecut, un prim termen urmând să aibă loc pe 27 septembrie. În acelaşi timp, social democraţii, cu sprijinul consilierilor USR, au reuşit să numească un CA provizoriu, din care fac parte Cătălin Pădurariu, Vasile Ciocan, Elena Paula Cojocariu Berenţan, Ana Meda Florea şi Simion Drelciuc. Motivaţia lor a fost aceea că administratorii propuşi de expertul independent nu au fost validaţi în CL. Nici CA-ul provizoriu nu şi-a început activitatea, în condiţiile în care prefectul a cerut în instanţă anularea hotărârii de numire a acestuia.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
2.8 °
1.6 °
97 %
3kmh
100 %
sâm
4 °
Dum
8 °
lun
6 °
mar
6 °
mie
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O metodă minunată să-și rupă gâtul elevii la școală și alegătorii la vot. Pui o bandă neagră la mijlocul treptei, nu la margine.

EDITORIAL

Globalizarea, acest curent, fenomen sau ce o fi el, stârnește o sumedenie de păreri și controverse care mai de care mai fantasmagorice, pragmatice sau...

EPIGRAMA ZILEI

Afacerile pe la noi Anticipează un război Pentru că multe otrepe Mereu dau „tunuri” și „țepe”! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...