spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocal BTMagistrat intrat în colimatorul Inspecției Judiciare pentru o serie de opinii personale

Magistrat intrat în colimatorul Inspecției Judiciare pentru o serie de opinii personale

Un magistrat din cadrul Judecătoriei Botoșani a intrat în colimatorul Inspecției Judiciare. Motivul nu este legat de activitatea în cadrul instanței, ci de o serie de comentarii postate pe un forum. Scandalul a izbucnit în primăvara acestui an, pe lista judecătorilor luați în colimator figurând în total opt magistrați de la diferite instanțe din țară. Deocamdată, secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) nu a luat în dezbatere decât situația a trei judecători, fără a se pronunța dacă a existat vreo abatere în cazul lor sau nu. Sunt vizați pentru suspendare Dragoș Călin de la Curtea de Apel București, Laurențiu Marius Grecu de la Tribunalul Mehedinți și Alina Mihaela Gioroceanu de la Tribunalul Olt. Totodată, Inspecția Judiciară ar fi declanșat verificările în cazul altor alți cinci judecători printre care Cristi Dănileț de la Tribunalul Cluj, Anca Codreanu de la Tribunalul Brașov, Georgeta Ciungan de la Tribunalul Bihor, Alexandru Bălășanu de la Judecătoria Botoșani și Ioan Fundătureanu de la Curtea de Apel Pitești.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Doi dintre judecătorii vizați de Inspecția Judiciară, Dragoș Călin și Alina Gioroceanu, au sesizat Curtea de Justiție a UE în legătură cu numirea interimară a lui Lucian Netejoru la Inspecția Judiciară, dar și în ce privește înființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ). Cercetările declanșate au determinat reacția Asociației „Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” și Asociației „Inițiativa pentru Justiție”, care îl acuză pe șeful Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru, de răzbunare pentru „opinii diferite”, după ce acesta ar fi cerut CSM suspendarea din funcție a judecătorilor, până când instituția pe care el o conduce va stabili dacă ”au adus atingere prestigiului Justiției și au făcut politică”. Mesajele pentru care Inspecția Judiciară ar fi declanșat verificările în cazul magistraților au fost postate într-un grup de Facebook – ”Forumul magistraților” – în care sunt peste 2.000 de judecători și procurori din toată țara. Fragmente de pe acest grup au apărut într-o publicație și astfel Netejoru motivează acțiunea disciplinară. „Am aflat cu surprindere că Inspecția Judiciară – Direcția de inspecție pentru judecători a dispus începerea cercetării disciplinare față de mai mulți colegi judecători pentru îndrăzneala de a-și exprima în mod liber părerile pe un grup de Facebook care avea caracter privat. De asemenea, am constatat că în opinia Inspecției Judiciare capacitatea de a-ți forma și exprima păreri personale cu privire la aspecte ce vizează în mod direct activitatea instanțelor și parchetelor precum și buna administrare a sistemului de justiție – activitatea Ministerului Justiție, calitatea și validitatea argumentelor utilizate de CCR în motivările sale sau modul în care va influența decizia CJUE organizarea sistemului judiciar – reprezintă conduite blamabile care pot fi remediate doar prin suspendarea din funcție a unor judecători”, se menționa într-un comunicat semnat de cele două asociații profesionale.

Tot anul acesta, Inspecția Judiciară a început cercetarea disciplinară pentru exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență și față de judecătorul Costin Andrei Stancu, de la Curtea de Apel Pitești, cel care a declarat nelegală Secția Specială (SIIJ) din perspectiva dreptului european, după decizia Curții de Justiție a UE din 18 mai 2021. Inspecția Judiciară îl acuză pe judecătorul Costin Andrei Stancu că nu s-ar fi rezumat să analizeze doar plângerea privind durata prea mare a cercetărilor într-un dosar al SIIJ, ci și-a permis să spună că dosarul trebuie trimis altui parchet competent din moment ce SIIJ ar fi – în lumina deciziei CJUE – o structură de parchet contrară dreptului UE.

Toate aceste acțiuni au determinat reacția Asociației „Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE)”, care a protestat public față de acțiunile Inspecției Judiciare de „vânare a magistraților reformiști”. ICDE a atenționat că „magistrații sunt cercetați pentru opiniile lor, neexprimate cu intenția de a ajunge în spațiul public, pentru simplul fapt că s-au opus modificărilor”. Asociația a solicitat stoparea acțiunilor de intimidare desfășurate de Inspecția Judiciară și CSM și a cerut ministrului Justiției „modificarea legii ca magistrații să se poată exprima liber”. Astfel, ministrului Justiției i se solicită ”să facă demersuri pentru abrogarea dispoziției de la art. 99 lit (a) din Legea nr. 303/2004”, dispoziție care „permite cercetarea unui magistrat pentru orice fel de conduită care aduce atingere imaginii justiției, în timpul exercitării funcției sau în afara acesteia”. „Formularea este atât de vagă, încât orice magistrat care nu este pe placul Inspecției poate fi cercetat după un simplu articol de presă”, se arată în comunicatul asociației.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
-0 ° C
-0 °
-1.7 °
94 %
1.8kmh
100 %
vin
3 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...