miercuri, aprilie 9, 2025
AcasăLocal BTAlertă dispariție copil! Băiat de 12 ani căutat cu poliția. Nu a...

Alertă dispariție copil! Băiat de 12 ani căutat cu poliția. Nu a mai ajuns acasă de două zile

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui minor de 12 ani, din municipiul Botoșani. Alerta s-a dat astăzi, 23 august a.c., când reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că TALPANU NICU ALEXANDRU, de 12 ani, a părăsit domiciliu în data de 21 august a.c., pentru a ieși la joacă, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia.

Băiatul are circa 1,30 metri înălțime, o greutate de aproximativ 35 de kg, ochii albaștri și părul șaten. În momentul în care a plecat de acasă el era îmbrăcat cu un tricou alb, pantaloni scurți de culoare neagră și adidași de culoare neagră.

 

„Cetățenii care dețin informații cu privire la acest minor, sunt rugați să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.7 ° C
2.7 °
1.7 °
88 %
1.3kmh
100 %
mar
2 °
mie
7 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...