45 de botoşăneni încep în acest anul universitar chiar în municipiul reşedinţă de judeţ. Asta după ce s-au înscris la cursurile Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, filiala Botoşani. Astfel, în urma sesiunii de admitere din iulie, la programul de studii universitare de licență Administrație Publică s-au înscris 30 de candidaţi, dintre care 25 au fost admiși şi cinci respinși. La programul de studii universitare de licență Finanțe şi Bănci s-au înscris 10 candidaţi, la programul de studii universitare de master Drept Privat – 6, iar la programul de studii universitare de master Retorica Discursului Științific, Literar, Jurnalistic, Publicitar şi Electoral – 4.
Potrivit reprezentanților Universității „A. I. Cuza”, în perioada 6-8 septembrie va fi organizată a doua sesiune de înscrieri la admitere, când vor fi scoase la concurs locurile rămase libere, acolo unde au mai rămas locuri. Pe 9 septembrie 2021 va avea loc selecția candidaților și afișarea rezultatelor. Informațiile sunt conforme cu Metodologia de admitere.
Cursuri acreditate de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii Învăţământului Superior
Specializările la care se pot înscrie viitorii studenţi sunt Finanţe Bănci- studii universitare de licenţă cu învăţământ la distanţă- 25 de locuri, cu taxă; Administraţie Publică- studii universitare de licenţă cu învăţământ la distanţă- 25 de locuri, cu taxă; Retorica discursului ştiinţific literar jurnalistic, publicitar şi electoral- studii universitare de master- învăţământ cu frecvenţă – 9 locuri la buget şi 16 la cu taxă; Drept privat- studii univeristare de master- învăţământ cu frecvenţă- 10 locuri la buget, 15 locuri la cu taxă.
„Aceste specializări au fost acreditate de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii Învăţământului Superior, iar două dintre ele, Asistenţă Socială şi Relaţii Publice şi Publicitate sunt în curs de acreditare. Dacă vor veni documentele la universitate în ceea ce priveşte acreditarea şi a acestor două specializări vom putea avea înscrieri la Botoşani şi pentru acestea”, a declarat la finalul lunii mai primarul Cosmin Andrei.
Cursurile vor avea loc la Colegiul Naţional „A.T. Laurian”.