vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocal BTOctogenar dat dispărut. A plecat de acasă și nu a revenit

Octogenar dat dispărut. A plecat de acasă și nu a revenit

Astăzi (n.r. – 29 iulie a.c.), polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 86 de ani, din comuna Broscăuți a părăsit domiciliul în data de 28 iulie a.c., iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia

În urma alertei, polițiștii au declanșat operațiunile de căutare, iar reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani au solicitat și sprijinul populației, cu speranța că îl vor găsi cât mai repede. Potrivit semnalmentelor transmise de rude, Ilie Aburlăciței are o înălțime de aproximativ 1,65 metri, o greutate de circa 75 de kilograme, are ochii căprui și părul grizonat. În momentul în are a plecat de acasă, octogenarul era îmbrăcat cu blugi albaștri, un tricou maro, iar în picioare purta pantofi negri. „Cetățenii care pot oferi informații cu privire la această persoană, sunt rugați să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

 

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
4.4 ° C
5.6 °
4.4 °
85 %
1.1kmh
100 %
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...