miercuri, decembrie 4, 2024
HomeLocal BTFals șofer dat jos de la volan în PTF Stânca

Fals șofer dat jos de la volan în PTF Stânca

Tupeu incredibil din partea unui cetățean moldovean. Deși nu avea permis de conducere, acesta a încercat să intre în România la volanul unui autoturism. Cazul a fost înregistrat sâmbătă, pe 10 iulie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca. În vârstă de 36 de ani, B.I., cu cetățenie dublă română și moldovenească, s-a prezentat în vamă pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autoturism înmatriculat în Cehia. La controlul de frontieră pentru intrarea în țară, polițiștii de frontieră au solicitat tânărului permisul de conducere, însă acesta a declarat că l-a uitat acasă. „În urma verificărilor suplimentare efectuate, polițiștii de frontieră au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a precizat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
0.5 °
96 %
1.3kmh
100 %
mie
2 °
joi
2 °
vin
3 °
sâm
5 °
Dum
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când au văzut rezultatele, pesediștii au uitat să se bucure, dar și-au amintit când au văzut ziariștii.

EDITORIAL

Nu am niciun dubiu că locul unde se pot vedea cei mai încruntați, îngândurați și supărați botoșăneni este de departe Piața Centrală. Nici la...

EPIGRAMA ZILEI

Popor mințit, popor sărac, De bine, cum să ai tu parte, Când facultatea-i fără bac Iar școala e fără de carte? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...