Au început înscrierile pentru cea de-a XII-a ediție a Festivalului Naţional de Muzică Folk pentru Copii şi Tineret, organizat de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, în parteneriat cu Fundația Județeană pentru Tineret, Botoşani.
Doritorii se pot înscrie până pe 10 iulie la secțiunea INDIVIDUAL, accesând site-ul http://www.eminescuipotesti.ro.
Festivalul, intitulat „Seri melancolice eminesciene”, se va desfășura pe 14 august.
„Având drept scop sporirea numărului de activităţi destinate promovării operei eminesciene, inclusiv prin acțiuni bazate pe interdisciplinaritate, Festivalul promovează creația lirică eminesciană prin folosirea versurilor eminesciene drept text pentru melodiile prezentate în concurs şi spectacol. În subsidiar, Festivalul urmărește promovarea tinerilor/elevilor cu aptitudini în domeniul cultural-artistic şi a creaţiilor acestora, având ca specific muzica folk; atragerea unui număr cât mai mare de elevi şi tineri către acest gen muzical; promovarea imaginii Memorialului Ipoteşti”, a declarat Ala Sainenco, directorul Memorialului Ipotești.
Festival desfășurat pe mai multe etape
Festivalul Național de Muzică Folk va avea loc pe două etape, astfel, prima etapă, cea de concurs, se va desfășura online, iar următoarea, premierea, care va fi cu prezență fizică, la Ipotești.
Cei interesați pot expedia fișele de înscriere la adresa Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, sat Ipoteşti sau pe adresa de e-mail: folkipotesti@gmail.com.
De asemenea, informații suplimentare cu privire la regulament se găsesc pe site-ul http://www.eminescuipotesti.ro.